Panasonic, gigantul japonez din domeniul electronicelor fondat în 1918 sub numele de Matsushita Electric Housewares Manufacturing Works, a creat o versiune AI a fondatorului său decedat cu ani în urmă, afirmând că vrea ca clona sa digitală să instruiască noi angajați, relatează The Register.
Konosuke Matsushita a murit în 1989, iar Panasonic a explicat că numărul oamenilor pe care acesta i-a format personal este în scădere în cadrul companiei, ceea ce face ca această replică A.I. a sa să fie necesară, arată Hotnews.
„Considerăm că este important ca angajații noștri să înțeleagă corect filozofia de management a fondatorului nostru, Konosuke Matsushita, pe care se bazează Politica noastră de Management de Bază, și să o transmită generațiilor viitoare”, a declarat compania japoneză într-un comunicat.
Aceasta a explicat că sistemul A.I. a fost antrenat folosind 3.000 de înregistrări cu Matsushita, precum și scrieri, prelegeri și interviuri ale sale care au fost digitalizate de Institutul pentru Pace și Fericire prin Prosperitate (PHP) al Panasonic – un think tank și o organizație educațională fondată de Matsushita.
Panasonic a colaborat cu Institutul Matsuo, afiliat Universității din Tokyo, pentru a dezvolta un personaj A.I. care imită stilul de gândire și vorbire al lui Matsushita.
Panasonic speră ca clona A.I. a fondatorului său să fie folosită și de alții
Compania a declarat de asemenea că speră să extindă acest proiect și la colaboratorii direcți și cercetătorii lui Matsushita, astfel încât clona A.I. să poată ajuta utilizatorii să ia decizii de management bazate pe ceea ce fondatorul ar fi gândit sau simțit într-o anumită situație.
CITEȘTE ȘI Dominic Fritz: Acum ies la iveală mai multe voturi puse pe teancul lui Ciolacu! Plângere penală„Dezvoltarea tehnologiei A.I. generative oferă o abordare nouă pentru verificarea întrebărilor tradiționale de cercetare, iar noi sperăm că va permite abordarea unor studii interdisciplinare imposibile anterior, folosind metode inovatoare”, a explicat Panasonic.
Matsushita a atins un statut legendar în Japonia, unde este adesea numit „zeul managementului” și este apreciat pentru filozofia sa de leadership și rolul său în transformarea afacerii pe care a fondat-o – ce a început prin vânzarea de lămpi – într-un colos global.
El a scris peste 40 de cărți, dintre care unele rămân populare în ciuda vechimii lor și evoluțiilor în materie de management.
CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Austriecii de la PORR - foarte aproape să străpungă Tunelul Daniela de la un capăt la altul. Lucrează 24h/24h, inclusiv în week-end, la Autostrada Sibiu – PiteștiUna dintre lucrările sale, „The Path” (Calea), publicată în 1968, se regăsește pe multe liste de lectură esențială pentru profesioniștii japonezi și se concentrează pe succesul individual și auto-îmbunătățire, în timp ce „Not for Bread Alone” (Nu doar pentru pâine) explorează rolul afacerilor în societate.