Vodafone: Gradul mediu de digitalizare a afacerilor, disponibil pe platforma Ready Business Score, a urcat la 44%

Vodafone: Gradul mediu de digitalizare a afacerilor, disponibil pe platforma Ready Business Score, a urcat la 44%
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 mai 2017

Vodafone România, al doilea jucător de pe piața locală de telefonie mobilă, a anunțat luni că, de la lansarea platformei Ready Business Score, în octombrie 2016, gradul mediu național de digitalizare a afacerilor a crescut de la 36% la 44%, procentul fiind valabil pentru luna martie a acestui an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Media din octombrie 2016 a fost calculată cu ajutorul unei cercetări efectuate pe un eșantion de companii a cărui structură reflectă mediul de business din România, iar scorul mediu de 44% este obținut pe baza unui eșantion de 4.500 de companii care au completat chestionarul de pe ready.vodafone.ro”, a anunțat luni compania.

Gradul mediu național de digitalizare este generat după analizarea a trei arii importante pentru orice afacere, și anume agilitate operațională, conectarea angajaților și interacțiunea cu clienții, scrie News.ro.

Vodafone România a lansat luni, într-o conferință de presă, scorul pe industrie, o nouă opțiune a platformei Ready Business Score, care permite companiilor să se compare cu competitorii lor direcți, care activează în aceeași industrie, din punctul de vedere al eficienței și al gradului de adaptare la noile tendințe tehnologice.

Ready Business Score este disponibil în mod gratuit, prin care companiile pot obține o analiză personalizată a afacerii și un set de recomandări de soluții dedicate.

Vodafone: Gradul mediu de digitalizare a afacerilor, disponibil pe platforma Ready Business Score, a urcat la 44%

„Potrivit informațiilor colectate prin intermediul platformei Ready Business Score în ultimele șase luni, companiile din România se concentează pe îmbunătățirea experienței clienților, folosesc tot mai multe date mobile și sunt foarte interesate de produse inteligente. Acum facem următorul pas și lansăm scorul pe industrie, care va furniza companiilor informații despre afacerea lor privită în contextul industriei din care fac parte, ceea ce le va ajuta să se adapteze mai rapid la noile tendințe și să rămână competitive”, a declarat directorul enterprise marketing la Vodafone România, Daniel Bobu.

Ministrul Muncii: După salarizare venim cu plafonarea indemnizației de copil. Azi, dacă Messi vine la o echipă din România și ar avea un copil, statul îi plătește 28 milioane euro lunar CITEȘTE ȘI Ministrul Muncii: După salarizare venim cu plafonarea indemnizației de copil. Azi, dacă Messi vine la o echipă din România și ar avea un copil, statul îi plătește 28 milioane euro lunar

Oferta Vodafone România de servicii dedicate companiilor se adresează atât firmelor mici și mijlocii, cât și corporațiilor, și include soluții individuale de voce mobilă, voce fixă și internet, precum și soluții integrate și servicii Machine to Machine.

Vodafone Group are divizii în 26 de țări, 48 de rețele mobile partenere și operațiuni de broadband fix în 17 țări. La 31 martie, Vodafone Group avea 515,7 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile și 17,9 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix.

Vodafone este al doilea operator de telefonie mobilă din România din punct de vedere al numărului de clienți, după Orange, dar depășind cu mult ceilalți doi rivali - Telekom și Digi Mobil.

Veniturile din servicii de comunicații ale Vodafone România au atins 707,2 milioane euro în ultimul an fiscal, început la 1 aprilie 2016 și încheiat la 31 martie 2017, în creștere cu 2,7% față de anul fiscal precedent.

Vodafone România a ajuns la 9,44 milioane de clienți - număr care include clienții de servicii mobile, servicii de voce și Internet of Things - la 31 martie 2017, în creștere cu 320.918 față de anul fiscal 2015-2016, a precizat grupul.

Din numărul total de clienți, 8,74 milioane sunt utilizatori ai serviciilor mobile.

Venitul mediu pe utilizator (ARPU) mobil al Vodafone România a ajuns la 6,1 euro în anul fiscal încheiat la 31 martie 2017.

La finalul lunii martie, 41% dintre clienții din România ai Vodafone erau abonați, iar restul de 59% aveau cartele preplătite.

viewscnt
Afla mai multe despre
vodafone
ready business score
digitalizare afaceri