Mutări de ultim moment: Grupul Superbet pariază pe top manageri recrutați de la concurență

Mutări de ultim moment: Grupul Superbet pariază pe top manageri recrutați de la concurență
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 feb 2017

Casa de pariuri sportive Superbet își întărește business-ul online, recrutând top manageri de la cele mai mari companii de jocuri de noroc din lume precum bet365, bWin sau William Hill.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Superbet, unul dintre cei mai mari operatori de pariuri sportive din România cu aproape 600 de agenții deschise în toată țara, este vedeta unui articol exclusiv publicat pe 15 februarie în eGaming Review (EGR), cea mai prestigioasă publicație a industriei mondiale de gaming.

Superbet se află în plin proces de recrutare a unor seniori și top manageri de la cele mai mari companii mondiale ale industriei pariurilor sportive în cadrul unei ambițioase strategii de dezvoltare și consolidare a business-ului online al operatorului român.

Printre mutările făcute recent se numără Jamie Hart și Peter Morgan, ambii foști directori în cadrul William Hill, cea mai mare companie de pariuri sportive din Marea Britanie ca număr de locații. Jamie Hart, care între William Hill și Superbet, a condus SunBets, parte a unui joint venture cu gigantul australian Tabcorp, (venituri de 1,7 miliarde dolari anul trecut), va fi viitorul director de e-commerce al operatorului român. Peter Morgan, fostul director de dezvoltare software  în cadrul William Hill va ocupa o poziție similară în cadrul Superbet. Sunt doar câteva dintre recrutările de top ale unor manageri cu notorietate în industria mondială a jocurilor de noroc pe care Superbet le face, un proces care va continua și în lunile următoare, după cum indică EGR.

STUDIU Doar 10% dintre românii care urmăresc conținut video online plătesc pentru vizionarea acestuia CITEȘTE ȘI STUDIU Doar 10% dintre românii care urmăresc conținut video online plătesc pentru vizionarea acestuia

Tot de dată recentă este și recrutarea lui Jon Hewlet de la bWin, din poziția de director de trading, iar la Superbet va ocupa aceeași poziție.

Noua echipă, menită să ducă Superbet în liga marilor case internaționale de pariuri sportive online,  va fi completată de Ben Gross. Recrutat de la bet365, cea mai mare companie de pariuri sportive online din lume, cu venituri de aproape 2 miliarde de lire sterline, Gross va superviza ceea ce poate fi numit "creierul" unei companii de pariuri sportive, anume departamentul care gândește algoritmii după care sunt stabilite cotele.

Cu cele aproape 600 de locații, Superbet este deja unul dintre principalii jucători locali pe piața locală de pariuri sportive, iar din februarie 2016, momentul lansării propriilor produse online, a reușit să-și asigure deja o consistentă cotă de piață și în segmentul online.

Demersul de consolidare a echipei de management a grupului condus de Sacha Dragic, din poziția de CEO și fondator, este menit să susțină strategia de dezvoltare regională pe care acesta a gândit-o pe următorii cinci ani. Superbet deja a aplicat pentru o licență online și offline pe piața poloneză a pariurilor sportive și totodată prospectează și alte piețe din Europa Centrală și de Est unde se poate extinde în următorii ani.

Fortbet din Cipru preia operatorul român de jocuri de noroc Public Slots CITEȘTE ȘI Fortbet din Cipru preia operatorul român de jocuri de noroc Public Slots

În strategia de dezvoltare, Superbet nu se uită doar în apropierea casei. Și-a deschis deja filiale în Marea Britanie și Gibraltar pentru a ataca deopotrivă și piețele vest-europene.

De precizat că din 2015, România are o legislație strictă aplicabilă jocurilor de noroc online, ceea ce a dus la o bună reglementare a pieței și, în consecință, la deschiderea acesteia. Conform informațiilor de pe site-ul ONJN, în prezent activează 32 operatori de pariuri tradiționali si 19 online.

În țări cu tradiție în pariurile sportive precum Marea Britanie, industria de gaming generează peste 5,4 mld. lire sterline anual, fiind totodată și unul dintre cei mai mari contributori la economia britanică.

În România, peste un milion de români pariază în mod constant. Se pariază pe fotbal, tenis, box, hochei, curse de câini, dar și pe loterii la minut. Încasările la bugetul de stat de la operatorii economici autorizați în domeniul jocurilor de noroc din România au ajuns, în 2015, la aproape 270 de milioane de euro, potrivit celor mai recente date prezentate de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN).

viewscnt
Afla mai multe despre
superbet
pariuri
online