Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust: Nu vedem un număr mare de proiecte distressed, însă observăm o încetiniere a pre-contractărilor. Dar, pentru un model de de business precum cel al Meta Estate Trust, toate momentele de piață oferă oportunități

Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust: Nu vedem un număr mare de proiecte distressed, însă observăm o încetiniere a pre-contractărilor. Dar, pentru un model de de business precum cel al Meta Estate Trust, toate momentele de piață oferă oportunități

Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust

Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 29 mai 2023

Fondul de investiții Meta Estate Trust, companie holding lansată de către fondatorul Certinvest, Eugen Voicu, la care s-au alăturat nume grele din imobiliare, energie, transport, HoReCa și piața de capital, cum a anunțat în premieră Profit.ro, a reușit o performanță cu care puține companii din România se pot lăuda. În doar un an de la înființare societatea a ajuns la cota pieței AeRO, cu o capitalizare de 20 de milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Creșterea accelerată a continuat și ulterior, compania marcând rezultate semnificative în 2022 și reușind să ajungă la venituri totale de 21,7 milioane de lei și un profit brut de 7,2 milioane de lei.
Cifra de afaceri a companiei a crescut cu cinci ori în 2022 față de 2021, ajungând la 10,44 milioane de lei în 2022, cu un profit net de 6,51 de milioane de lei.

Veniturile din exploatare ale holdingului au ajuns la 18,55 milioane de lei anul trecut, majorându-se de șase ori față de 2021.

Societatea a reușit să plaseze în anul 2022 peste 11,4 milioane de euro în 12 proiecte noi. În același timp, Meta Estate Trust a încasat echivalentul în lei a circa 8,9 milioane de euro din exit-urile marcate în 2022, ieșind total din 6 proiecte și parțial din alte 5. Marja brută a investițiilor exitate în 2022, înainte de cheltuielile generale, s-a situat la 8,9 milioane lei, reprezentând 48% din total venituri din exploatare.

Investițiile realizate până în prezent sunt distribuite în segmentele rezidențiale de Mid Market și Upper-Market, în mai multe orașe din țară și însumează 25 de proiecte imobiliare cu o investiție de peste 24 milioane de euro și un randament brut anualizat de peste 20%.

“Investim doar în proiecte atent analizate. Realizăm un proces de Due Diligence în care identificăm aspecte de natură legală și de urbanism. Avem în vedere contextul pieței și ne concentrăm pe mai multe paliere: investiții în proiecte în faze incipiente „Early Stage”, închiriere pe termen scurt și lung, investiții în apartamente finalizate și revânzare.

Pentru un model de business precum cel al Meta Estate Trust, toate momentele de piață oferă oportunități. Acest lucru este determinat mai ales de agilitatea modelului de business și de capacitatea de adaptabilitate la orice context.

Nu putem spune că vedem un număr mare de proiecte distressed, în special în zona pe care noi o targetăm. Asta pentru că  dezvoltatorii cu care lucrăm au o capitalizare sănătoasă. Ce observăm însă este o încetiniere a pre-contractărilor, fapt ce pune presiune pe cash-flow-ul proiectelor aflate în stadiului de construcție”, spune Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust, adăugând că zonele premium din București rămân în continuare cele mai atractive și cele unde nu vor exista cu siguranță nici măcar modificări mici de preț.

De asemenea, continuă el, zona de sud a Litoralului prezintă acum un pool de investiții cu capacitatea de a genera venituri și randamente bune. În aceeași situație se află și stațiunile montane, unde este nevoie tot mai mare de proiecte rezidențiale sau mixte care să ofere confort și calitate.

Din cele 25 de proiecte în care a investit Meta până în prezent, aproximativ 40 de proprietăți se află în București și Ilfov, majoritatea din segmentul premium, finalizate sau cu finalizare imediată.

“Acestea sunt foarte atractive atât pentru clienții finali, cât și pentru investitorii care doresc să cumpere o locuință ca investiție pentru închiriere. Printre orașele în care avem investiții în derulare se numără: Sibiu, Brașov, Iași și Constanța și dorim să ne extindem către mai toate orașele importante din țară”, mai spune CEO-ul Meta Estate Trust.

Activele totale ale societății au atins, la finele anului, 98,6 milioane lei, în creștere cu 38% față de sfârșitul anului 2021 (71,6 milioane lei), pe fondul investițiilor noi cu fondurile obținute primordial prin operațiuni de majorare de capital și a profiturilor realizate. 

“Finele lui 2022 a găsit compania într-o poziție bună de lichiditate care ne permite să investim în noi oportunități de piață, estimate a se intensifica pe final de an 2023 și 2024.

Intenționăm, de asemenea, continuarea politicii de dividende anunțată prin care profiturile companiei se vor distribui către acționari sub formă de acțiuni gratuite.

De asemenea, primele de capital rezultate în urma emisiunilor de acțiuni vor fi distribuite către acționari tot sub formă de acțiuni gratuite, lucru ce va aduce un beneficiu suplimentar acestora.

Acest lucru va permite menținerea unui capital de lucru mai mare pentru companie ce va susține creșterea acesteia”, precizează Oriol Casellas Deig, adăugând că, pe viitor, compania va păstra direcțiile strategice deja anunțate și va continua în direcția diversificării prin extinderea prezenței și pe alte segmente de real estate, în mod special prin adăugarea componentei de “income producing assets”.

“Compania va continua să atragă fonduri sub formă de equity, împrumuturi bancare sau obligațiuni emise pe care să le utilizeze în liniile de business pentru a crea valoare pentru acționarii săi. În acest fel, ne consolidăm poziția pe piața de profil, iar pentru 2023 ne propunem să creștem nu doar activele și veniturile companiei, dar și profitul cu 20%.

Strategia noastră este de a targeta proiectele/locuințele cu un potențial ridicat de apreciere. Este greu să spunem cum ne implicăm în fiecare proiect, pentru că fiecare are particularitățile sale. Însă, mizăm pe un discount la achiziție care să ne ofere posibilitatea de a genera venituri la revânzare”, afirmă el.

Recent, Meta Estate Trust și-a lansat și propria divizie de vânzări, Meta Homes, care se ocupă cu promovarea și vânzarea  proprietăților aflate în portofoliul trustului, clienții având astfel contact direct cu proprietarul, dar și acces la prețuri competitive fără  comisioane de intermediere.

“Decizia de a crea divizia Meta Homes a venit ca un pas firesc în dezvoltarea companiei, fiind de altfel prevăzută încă de la înființarea Meta Estate Trust. Odată cu lansarea propriului departament de vânzare, clienții vor avea acces în mod direct la toate proprietățile aflate în portofoliul companiei, dispunând de toate detaliile direct pe www.metahomes.ro.

Spre deosebire de agențiile imobiliare, Meta Homes intermediază exclusiv vânzarea unităților contractate/achiziționate de către Meta Estate Trust. În plus, toate locuințele prezintă avantaje de poziționare și arhitectură deoarece, chiar din stadiul de construcție, Meta Estate Trust alege cele mai căutate tipuri de apartamente din fiecare proiect în care se implică.  De asemenea, oferă posibilitatea de achiziție pentru apartamente care nu mai sunt disponibile la finalizarea proiectului”, explică Oriol Casellas Deig.

De asemenea, tot în 2022, compania a lansat și firma Highcrowd Estate Technologies S.A., în cadrul căreia deține o participație de 51%. Subsidiara urmează să desfașoare activități de finanțare participativă (crowd-funding).

Decizia societății de a lansa o platformă de crowd-funding pentru proiecte imobiliare a fost anunțată în premieră de Profit.ro încă din primăvara anului trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
meta estate
oriol