Black Friday la piatră naturală: vânzări de aproape 50.000 de euro în primele trei ore

Black Friday la piatră naturală: vânzări de aproape 50.000 de euro în primele trei ore
Cristina Dobreanu
Cristina Dobreanu
scris 20 nov 2015

Piatraonline.ro, marcă înregistrată a Rock Star Construct, a început campania de Black Friday la ora 12 noaptea, iar în primele trei ore au fost înregistrate 65 de comenzi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Valoarea medie a comenzilor a fost de 3.300 de lei, iar cea mai mare comandă înregistrată până acum a fost de 59.000 de lei. Cu alte cuvinte, valoarea vânzărilor pentru primele trei ore a fost de peste 214.000 de lei, respectiv peste 48.000 de euro. Potrivit datelor companiei, cele mai comandate produse au fost foile de ardezie și travertin, iar 80% dintre comenzi au venit din online.

Piatraonline.ro a pregătit pentru Black Friday stocuri de 12.000 de mp de piatră naturală. Acesta este al doilea an consecutiv în care compania a intrat în această campanie, investiția fiind de 75.000 de euro, cu 50% mai mult față de anul precedent.

„Estimăm să avem peste 300 de comenzi, făcute atât pe site, cât și în showroom. Comparativ cu anul trecut, ne așteptăm ca numărul comenzilor să se dubleze”, a declarat Mariana Brădescu, co-fondator Rock Star Construct, mai ales că la 12 ore de la deschiderea campaniei au fost înregistrate 149 de comenzi. Piatraonline.ro estimează că va închide anul cu o cifră de afaceri de cinci milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
black friday
piatra naturala
rock star construct