Capgemini închiriază 1.100 de metri în clădirea C a Green Court Bucharest

Capgemini închiriază 1.100 de metri în clădirea C a Green Court Bucharest
Cristina Dobreanu
Cristina Dobreanu
scris 13 iul 2016

Capgemini, companie specializat în furnizarea serviciilor de consultanță, tehnologie și outsourcing a semnat un contract cu Skanska în urma căruia va deveni noul chiriaș al corpului C, cea de a treia clădire componentă a proiectului Green Court Bucharest.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noile birouri, cu o suprafață de 1.120 de metri pătrați, vor deveni funcționale începând cu luna iulie 2016.

“Am decis ca București să fie zona echipelor de consultanță, aplicații și platforme SaaS. Pentru că strategia noastră de dezvoltare pentru următorii 3-5 ani presupune atingerea unui număr de 2.000-2.500 de angajați, am decis să căutăm un spațiu de birouri care să ne ofere condițiile corespunzătoare pentru a ne dezvolta la cel mai înalt nivel, punând accent pe bunăstarea oamenilor la locul de muncă. Obiectivul nostru pentru acest an este de a ne extinde activitatea și echipa cu 40%”,a declarat Philippe Beucher, Managing Director Capgemini Services România.

Capgemini este a doua companie care închiriază birouri în clădirea C a complexului Green Court Bucharest. Construcția corpului C a fost finalizată la data de 1 iunie 2016, iar suprafața totală disponibilă pentru închiriere este de aproximativ 16.300 metri pătrați. Proiectul Green Court Bucharest și în special clădirea C au integrate soluții de sustenabilitate de ultimă generație, care ajută la optimizarea amprentei de mediu a clădirii,  reducând semnificativ costurile de operare.

Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția de 100 milioane de euro prin care NEPI a cumpărat Shopping City Sibiu CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția de 100 milioane de euro prin care NEPI a cumpărat Shopping City Sibiu

”Companiile a căror activitate constă în furnizarea de servicii au fost printre cele mai active de pe piața de birouri din ultimii ani. Această tendință se va menține și în acest an, având în vedere că din ce în ce mai multe companii internaționale sunt interesate să-și stabilească sau să-și extindă operațiunile în România profitând de o forță de muncă extrem de competentă”, a declarat Viorel Opaiț, Business Development Director JLL, persoana care a asistat Capgemini în această tranzacție.

Green Court Bucharest este un complex de birouri de clasă A care oferă spații de birouri, cu o suprafață totală de închiriere de 52.000 metri pătrați în trei clădiri cu 12 etaje, parcare subterană pe 3 nivele și alte avantaje precum parcare și facilități pentru bicicliști (vestiare și dușuri) și curte interioară cu Wi-Fi.

viewscnt
Afla mai multe despre
green court
inchiriere
cladire de birouri
capgemini