Ce orașe din provincie investesc în reamenajarea străzilor și a trotuarelor

Ce orașe din provincie investesc în reamenajarea străzilor și a trotuarelor

Sebastian Bobu, director executiv Symmetrica

Cristina Dobreanu
Cristina Dobreanu
scris 22 iun 2016

Bacău, Baia Mare, Bistrița, Comănești, Iași, Pitești, Ploiești, Suceava și Vaslui sunt orașele din provincie în care anul acesta au fost derulate cele mai multe proiecte de amenajare a zonelor publice, potrivit unui top realizat de producătorul local de pavele și borduri vibropresate Symmetrica, care a ținut cont de proiectele realizate sau pentru care a înaintat oferte.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Dacă discutăm de infrastructura rutieră și pietonală, cele mai multe proiecte urbane sunt axate pe reparații și întreținere de străzi și trotuare. Această direcție este dată, pe de-o parte, de necesitățile de renovare în ceea ce privește infrastructura locală și, pe de altă parte, de posibilitatea de accesare a fondurilor comunitare. Refacerea zonelor istorice, a piețelor pietonale și a parcurilor reprezintă alte investiții ce ocupă un volum important în lucrările ce se execută în zonele urbane", a declarat Sebastian Bobu, directorul executiv al Symmetrica.

În ceea ce privește tipurile de amenajări, proiecte mari, de anvergură, au fost derulate în Bacău, Comănești, Pitești, Suceava și Vaslui, celelalte orașe din top - Baia Mare, Bistrița, Ploiești, Iași - concentrându-se mai degrabă pe mai multe proiecte în paralel, de dimensiuni mai mici, mai arată studiul producătorului.

În primele orașe din top, Bacău, Comănești, Suceava, Pitești și Vaslui, Symmetrica a livrat în total 179.000 metri pătrați de pavele și 149.000 metri liniari de borduri, pentru proiecte precum reabilitarea infrastructurii urbane, a străzilor trotuarelor și parcărilor sau platforme ecologice de colectare a resturilor menajere.

Primul complex rezidențial din București doar pentru chiriași, o investiție de 10 milioane de euro CITEȘTE ȘI Primul complex rezidențial din București doar pentru chiriași, o investiție de 10 milioane de euro

Proiectele publice au reprezentat 60% din businessul total realizat de Symmetrica anul trecut (care s-a ridicat la 87 de milioane de lei, respectiv 19,5 milioane de euro), procent valabil și pentru întreaga piață locală de pavele și borduri, care a înregistrat o creștere a segmentului public.

Această creștere se datorează, în mare parte, absorbției tot mai bune a fondurilor europene, un element-cheie care contribuie la derularea mult mai rapidă a lucrărilor decât în anii trecuți, potrivit reprezentanților Symmetrica.

"Pe lângă creșterea gradului de absorbție a fondurilor comunitare, numărul tot mai mare de proiecte publice de reamenajare urbană este determinat într-o măsură semnificativă de încrederea crescută în acest tip de produs, care și-a dovedit în ultimii ani și în țara noastră eficacitatea. Pe lângă aspectul estetic care conferă localității un aer modern, un trotuar realizat din pavele are o durată de viață de două ori mai mare decât unul din asfalt sau beton, ajungând să reziste 20 de ani. Astfel, este cea mai potrivită variantă pentru țări ca România, supuse variațiilor foarte mari de temperatură", a mai spus Sebastian Bobu.

Pentru anul în curs, reprezentantul companiei estimează o creștere de câteva procente a întregii piețe de pavele și borduri, care anul trecut s-a situat la 85 de milioane de euro și un volum de circa 16 milioane de metri de produse.

Symmetrica este o companie românească, înființată în 1994 de Florentina-Mihaela Stanciu (60%) și Florin-Cristinel Stanciu (40%).

Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Verești, județul Suceava, urmată apoi de unitățile de producție de la Podu Iloaiei, județul Iași (2010) și Bolintin Vale, în apropiere de București (2011), Prejmer – Brașov (2012) și Cociu – Bistrița-Năsăud (2012).

Printre proiectele pentru care Symmetrica a livrat pavele și borduri se numără Arena Națională, parcul balnear din stațiunea Vatra Dornei, magazine Carrefour, Lidl, Penny Market, parcări cu pavele ecologice în București. De asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitatea de străzi, trotuare și parcuri ecologice.

viewscnt
Afla mai multe despre
symmetrica
borduri
pavele
proiecte publice
amenajare urbana