EXCLUSIV Daniel Pițurlea vrea să mute sediul Concelex și să facă locuințe, în perspectiva noului spital de urgență și a campusului universitar UMF. „Sunt pățit. Sunt mulți speculanți ai dezvoltărilor imobiliare."

EXCLUSIV Daniel Pițurlea vrea să mute sediul Concelex și să facă locuințe, în perspectiva noului spital de urgență și a campusului universitar UMF. „Sunt pățit. Sunt mulți speculanți ai dezvoltărilor imobiliare."

Sediul Concelex

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 4 nov 2019

Omul de afaceri Daniel Pițurlea are în plan mutarea platformei cu utilaje și materiale de construcții a companiei sale Concelex din nordul Bucureștiului și realizarea în loc a unui complex rezidențial, care să satisfacă cererea apărută după ce se vor dezvolta în zonă noul spital de urgență pregătit de Primăria Sectorului 1 și campusul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Carol Davila.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profi Insider

Sediul Concelex este localizat lângă centura ocolitoare a Bucureștiului, la aproximativ un kilometru distanță de viitorul spital de urgență al Primăriei Sector 1, în care ar urma să fie mutate Spitalul Floreasca și Spitalul de Arși, și aproape de terenul de 47 de hectare din Mogoșoaia al Academiei Române, pe care ar trebui să fie construit un campus universitar pentru UMF Carol Davila.

Proprietarul Concelex, Daniel Pițurlea, a speculat momentul de dezvoltare a zonei și a înaintat primăriei documentele urbanistice pentru construirea unui complex rezidențial cu 9 blocuri de până la 12 etaje pe terenul de circa 24.000 de metri pătrați unde funcționează sediul constructorului.


„Planul este să fac o clădire de birouri, în care să mut sediul Concelex, și, pe lângă aceasta, spații comerciale și locuințe. Mă bazez pe faptul că se va dezvolta zona și pregătesc terenul pentru atunci. M-am uitat pe programele primăriei, pe dezvoltările anunțate. Se lucreză la proiectul spitalului metropolitan al Sectorului 1, iar spre Mogoșoaia, la spitalul Carol Davila. În momentul în care cele două vor exista, voi ști că este nevoie de acest proiect și mă pregătesc pentru asta. Dacă se dezvoltă zona, voi face proiectul, dacă nu, nu. Platforma rezervată acum utilajelor și materialelor de construcție va fi mutată, pentru că nu își va mai avea loc în București. E un plan pe termen lung. Vreau să pun în valoare și în acord ce se poate dezvolta pe acest teren cu ce se va face în zonă“, a declarat, pentru Profit.ro, Daniel Pițurlea, general manager Concelex.

În așteptarea pasajului

Pițurlea dezvoltă, în parteneriat cu omul de afaceri Cristian Erbașu, complexul Arbo Residence pe un teren de 6 hectare cumpărat cu circa 3 milioane de euro la începutul anului 2017 în Mogoșoaia. Structura de rezistență a primei etape de dezvoltare, care va cuprinde 300 de apartamente, este realizată în proporție de 80%, iar lucrările trebuie definitivate până la finalul anului viitor.

EXCLUSIV Familia Pogonaru intră pe sectorul logistic al pieței imobiliare și pregătește vânzarea mall-ului Veranda Obor, în următorii doi ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Familia Pogonaru intră pe sectorul logistic al pieței imobiliare și pregătește vânzarea mall-ului Veranda Obor, în următorii doi ani

Proprietarul Concelex spune că, deocamdată, nu se concentrează pe vânzări și că așteaptă începerea lucrărilor la Pasajul Mogoșoaia, întârziate de peste un an. Clienții dezvoltatorului cer o scădere a prețurilor din cauza aglomerației din trafic. Pasajul ar permite șoferilor care circulă pe DN1A, spre și dinspre Mogoșoaia, să nu se mai intersecteze cu cei care tranzitează partea vestică a centurii Capitalei.

În plus, Daniel Pițurlea are o experiență negativă cu vânzarea de locuințe din faza de proiect. În cazul primului său ansamblu rezidențial de anvergură, Orhideea Gardens din vestul Bucureștiului, a pierdut mai mult de jumătate dintre clienții care achitaseră avansuri, din cauza crizei.

„Până acum am făcut doar niște rezervări. Eu sunt pățit cu asta. Sunt mulți speculanți ai dezvoltărilor imobiliare, care promit și nu mai cumpără sau vin la recepție cu tot felul de pretenții“, mai spune omul de afaceri.


Proiectul Arbo Residence ar trebui să cuprindă, până la final, circa 1.100 de apartamente, care implică o investiție estimată la 70 milioane de euro.

Printre cele mai mari lucrări în care este angrenat constructorul Concelex se numără ansamblul rezidențial Parcului 20, dezvoltat de Cordia în zona Expoziției, și construcția stadioanelor Steaua și Giulești, alături de Construcții Erbașu.

CONFIRMARE Rockefeller a vândut cea mai scumpă proprietate a sa din România familiei Albarosa, parte a programului de retragere de pe piața locală. Va fi construită o fabrică la Turda CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Rockefeller a vândut cea mai scumpă proprietate a sa din România familiei Albarosa, parte a programului de retragere de pe piața locală. Va fi construită o fabrică la Turda

În București sunt în pregătire zeci de ansambluri rezidențiale medii și mari, în ciuda evoluției pieței din ultima perioadă. Numărul tranzacțiilor imobiliare a revenit pe creștere în iulie 2019, după ce a scăzut 12 luni consecutive, din iulie 2018 în iunie 2019, cu procente cuprinse între 7% și 35% an la an, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În primele nouă luni ale acestui an au fost încheiate circa 383.000 de tranzacții, cu 10,5% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. 

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
daniel piturlea
concelex
spital de urgenta
umf
arbo residence
constructii erbasu