EXCLUSIV Gabriel Arapalea, unul dintre proprietarii târgului Pucheni, pregătește dublarea ansamblului său din Rahova, până la aproape 3.000 de apartamente. Vinde doar cu blocul construit 80%

EXCLUSIV Gabriel Arapalea, unul dintre proprietarii târgului Pucheni, pregătește dublarea ansamblului său din Rahova, până la aproape 3.000 de apartamente. Vinde doar cu blocul construit 80%

Amplasamentul proiectului, în pregătire, Dream Residence

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 8 feb 2022

Gabriel Alexandru Arapalea, proprietar al pieței Pucheni din București – unul dintre cele mai mari angrouri de legume și fructe din țară, pregătește actele, cu 2-3 ani în avans, pentru extinderea cu peste 1.200 de apartamente a ansamblului său rezidențial Dream Residence din sudul Bucureștiului, după ce a demarat, recent, o nouă etapă, cu 778 de locuințe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Investitorul este într-o etapă preliminară de autorizare a unui proiect cu peste 1.200 de apartamente, dispuse în 6 blocuri cu 10 etaje, pe un teren de 3,7 hectare amplasat în spatele ansamblului Dream Residence.

„Ne pregătim cu un an sau doi înainte, pentru că durează autorizarea. Blocurile din această etapă le-am comasat. Sunt doar 6 blocuri, dar mai lungi decât cele din prima etapă. Dacă anul acesta va ieși autorizația, vrem să începem proiectul în 2024. Dacă piața nu merge bine, atunci în 2025“, a declarat, pentru Profit.ro, Gabriel Arapalea.

El lucrează, acum, la extinderea Dream Residence cu 7 blocuri cu un total de 778 de apartamente, un volum similar cu cel deja construit și vândut în cadrul ansamblului existent. Primul bloc din această extensie este recepționat și vândut, al doilea este în faza de recepție, al treia este la finalizarea structurii și, recent, s-au deparat lucrările la blocul cu numărul 4. Arapalea spune că, în funcție de cererea din piață, mărește sau reduce viteza de lucru.

„Deși am început lucrările la blocul 4, încă nu am pus apartamentele în vânzare, pentru că nu știu ce preț să cer. Aștept până când este construit în proporție de 80%. La primele trei blocuri, antecontractate în 2020, ne-am trezit cu scumpiri destul de mari în 2021 și ne-a diminuat foarte mult din rata profitului. Decât să muncești degeaba, mai bine stai degeaba. Din 3 ianuarie am o comandă fermă de 70 de tiruri de cărămidă pentru un bloc și nu am reușit să achiziționez decât 15, cu banii dați în avans. Producătorii din România nu mai au stocuri de cărămidă și nici ei nu știu ce prețuri vor avea peste câteva luni. Cu riscul scăderii ritmului de lucru, prefer să mă protejez raportându-mă la un preț final, când blocul este construit în proporție de 80%“, explică omul de afaceri.

EXCLUSIV FOTO Un investitor israelian pregătește o rețea de ansambluri rezidențiale cu sute de vile și mii de apartamente în București și împrejurimi CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Un investitor israelian pregătește o rețea de ansambluri rezidențiale cu sute de vile și mii de apartamente în București și împrejurimi

Numărul tranzacțiilor imobiliare a crescut cu aproape 16% în 2021, comparativ cu anul anterior, până la aproape 700.000 de tranzacții, în ciuda scăderilor din ultimele 3 luni, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Acesta este cel mai bun rezultat din ultimii 5 ani, potrivit unei analize Profit.ro.

Tranzacțiile record înregistrate nu sunt, totuși, vânzări noi, ci reflectă antecontractele semnate în urmă cu mai bine de un an, când prețurile erau cu circa 20% mai mici.

„În Dream Residence, prețurile în 2020 erau de 1.050-1.100 de euro/metru pătrat, iar acum sunt 1.300 de euro/metru pătrat. Creșterea nu cred că se va opri aici, pentru că materialele de construcție s-au scumpit, în medie, cu peste 40% față de 2020. Volumele noastre de vânzări, însemnând promisiuni semnate, s-au redus în trimestrul al patrulea din 2021 cu 60%, comparativ cu perioada similară a anului 2020. În ianuarie am intrat în trendul lui 2020, deoarece s-au anunțat noi scumpiri, iar cumpărătorii nehotărâți au luat acum o decizie“, mai spune Arapalea.

El face parte dintr-un grup de investitori, alături de Corina și Tudor Constantin, Alexandru-Marius Mînzat, Petre Lucian Cioboata Ruse și Ion-Alexandru Țariuc, care a ridicat mii de apartamente la marginea cartierului Rahova, cu profitul obținut din activitatea angroului Pucheni și din vânzarea de apartamente.

EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc un alt proiect logistic major în Bacău, alături de Ionuț Dumitrescu. Mai mare decât planul inițial de 30 de milioane de euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc un alt proiect logistic major în Bacău, alături de Ionuț Dumitrescu. Mai mare decât planul inițial de 30 de milioane de euro

O parte a grupului a cumpărat circa 50 de hectare de teren în sudul Bucureștiului, de-a lungul intersecției străzilor Pucheni și Sălaj, și a început construcția unui proiect imobiliar mixt cu 5.000 de apartamente, care vine în completarea ansamblului Confort Urban și despre care Profit.ro a scris în exclusivitate.

În paralel cu Dream Residence, Petre Lucian Cioboata Ruse construiește și el 6 imobile, câte sunt programate în ansamblul Tower Residence, cu un total de 505 apartamente.

Anul trecut, familia Arapalea, unul dintre acționarii indirecți ai Electroconstrucția Elco București, a vândut terenul pe care fabrica îl are lângă Parcul Carol din centrul capitalei dezvoltatorilor imobiliari Robertino Georgescu și Marius Bușu, tranzacție prezentată în exclusivitate de Profit.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
gabriel arapalea
targ pucheni
dream residence
confort urban