EXCLUSIV Valentin Vișoiu a intrat în parteneriat cu One United Properties pentru dezvoltarea proiectului One Băneasa AirPark. Ei sunt acționari și ai operatorului aerian My Jet

EXCLUSIV Valentin Vișoiu a intrat în parteneriat cu One United Properties pentru dezvoltarea proiectului One Băneasa AirPark. Ei sunt acționari și ai operatorului aerian My Jet

Inna este unul dintre clienții frecvenți ai My Jet

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 13 feb 2024

Compania de construcții Conarg, deținută de omul de afaceri Valentin Vișoiu, a intrat într-un nou parteneriat cu One United Properties, prin preluarea a 30% din firma dezvoltatoare a proiectului One Băneasa AirPark, ce se va realiza pe foste terenuri ale Romaero, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Conarg a fost cea care a propus One United Properties să participe la licitația organizată de Hidroelectrica, în urma căreia le-au fost adjudecate terenuri cu o suprafață de 1,5 hectare și clădiri ce au aparținut Romaero, din cartierul bucureștean Băneasa.

FOTO Simona Halep a plătit peste 2 milioane de euro pe două apartamente de lux cu vedere la parcul Verdi și lacul Floreasca CITEȘTE ȘI FOTO Simona Halep a plătit peste 2 milioane de euro pe două apartamente de lux cu vedere la parcul Verdi și lacul Floreasca

Condițiile negociate pentru a intra împreună la licitație au fost ca One United Properties să dețină 70% din afacere, iar Conarg restul de 30%, a declarat, pentru Profit.ro, Victor Căpitanu, cofondator al One United Properties.

Cei doi parteneri l-au avut concurent la licitația Hidroelectrica pe antreprenorul Dan Ștefănescu, proprietarul Gersim Impex, cel mai mare distribuitor de telefoane mobile și tablete din România, însă au câștigat pentru un preț de 4 milioane de euro.

EXCLUSIV FOTO Tranzacție-surpriză: Folli Follie, implicat în cel mai mare scandal al bursei elene, îi vinde magnatului Vardges Vardanyan, cu afaceri în jocuri de noroc, o clădire istorică reper în centrul Bucureștiului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Tranzacție-surpriză: Folli Follie, implicat în cel mai mare scandal al bursei elene, îi vinde magnatului Vardges Vardanyan, cu afaceri în jocuri de noroc, o clădire istorică reper în centrul Bucureștiului

Planul One United Properties și al Conarg este să renoveze clădirile cumpărate, cel mai probabil începând cu 2025, și să rezulte o clădire de birouri cu o suprafață de 4.500 de metri pătrați și un hangar de circa 3.000 de metri pătrați, un proiect cu o valoare de circa 20 de milioane de euro. Hangarul ar putea fi închiriat companiei My Jet.

Operatorul aerian My Jet a fost înființat în 2019 de Valentin Vișoiu, însă acum 60% din companie este deținută de o firmă a lui Robert Vișoiu, cunoscut pilot de Formula 2 și fiul lui Valentin Vișoiu (atât Robert, cât și Valentin sunt și piloți de avion), 30% de o firmă a foștilor bancheri Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, fondatorii One United Properties, și 10% de o firmă a lui Cătălin Enache (directorul general al My Jet) și a Georgianei Vidat.

My Jet are 6 avioane în flotă: o aeronavă de talie medie Gulfstream G200, deținută de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, Dan Șucu – proprietarul grupului Mobexpert, Augustin Oancea – proprietarul traderului de energie Tinmar, Iustin Paraschiv – președintele grupului agro-alimentar Carmistin și Valentin Vișoiu, un Cessna 560 Citation XLS+, fabricat în 2013 și pentru 8 pasageri, deținut de Căpitanu, Diaconescu și Șucu, un Cirrus SF Vision Gen2 pentru 6 pasageri și un Cessna CJ+ pentru 5 pasager, ambele aparținând familiei Vișoiu, plus un Cessna Citation CJ2 și un HondaJet AMPG.

EXCLUSIV FOTO Indotek, deținut de unul dintre cei mai bogați unguri, intră pe sectorul logistic și în România. Tranzacție cu un dezvoltator susținut de mai mulți milionari belgieni CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Indotek, deținut de unul dintre cei mai bogați unguri, intră pe sectorul logistic și în România. Tranzacție cu un dezvoltator susținut de mai mulți milionari belgieni

Conarg și One United au mai avut parteneriate. One a cumpărat în 2020 clădirea de birouri One Herăstrău Office construită de Conarg, la un preț de 15 milioane de euro, tranzacție în urma căreia Vișoiu și-a păstrat 10% din firma care gestiona proprietatea. Anul trecut, jucătorul profesionist de poker Mikalai Vaskaboinikau a cumpărat de la ei One Herăstrău Office, din nordul Bucureștiului, la un preț de 21 de milioane de euro.

Compania de stat strategică de apărare cu profil aeronautic Romaero a intrat în insolvență, în urma cererii proprii, cu datorii exigibile de peste 763 milioane lei, arată documentele de la dosar, analizate de Profit.ro.

Romaero București acumulase, la finalul lunii octombrie a anului 2022, datorii de aproape 10,3 milioane lei față de Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, la plata facturilor de curent electric livrat de operatorul de hidrocentrale în baza unui contract-cadru încheiat în 2017.

Pentru reeșalonarea acestor datorii, cele două companii de stat au încheiat, în noiembrie 2022, un contract de ipotecă, prin care Romaero a gajat în favoarea Hidroelectrica terenuri pe care le avea trecute în contabilitate la valoarea de aproape 35 milioane lei, potrivit unui document al companiei aerospațiale.

viewscnt
Afla mai multe despre
valentin visoiu
conarg
one united properties
one baneasa airpark