Fostul șef al Volumetric România, director de operațiuni la CTP Invest

Fostul șef al Volumetric România, director de operațiuni la CTP Invest
Cristina Cuncea
Cristina Cuncea
scris 5 sep 2015

Dezvoltatorul și operatorul olandez de parcuri logistice CTP Invest l-a adus în echipa care conduce operațiunile în România pe Dan Fleșariu, fostul director pe țară al dezvoltatorului spaniol Volumetric.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Fleșariu a fost adus în companie în această vară și ocupă funcția de director de operațiuni, poziție din care, împreună cu Laurențiu Hanu, director de dezvoltare, va coordona creșterea afacerii CTP în România, potrivit companiei.

Volumetric a dezvoltat sub conducerea lui Fleșariu, un complex rezidențial la Brașov și a cumpărat terenuri pentru alte astfel de proiecte în București. Fleșariu a lucrat pentru dezvoltatorul imobiliar din anul 2008, de la intrarea acestuia în România, până în decembrie anul trecut.

Grup Volumetric are sediul central în Barcelona și subsidiare în Polonia, Ungaria și România.

Tot în această vară, Rodica Târcavu, fost director al departamentului industrial al firmei de consultanță imobiliră DTZ, s-a alăturat echipei CTP Invest în funcția de leasing manager.

CTP Invest a intrat pe piața românească în anul 2007 prin achiziția treptată a 60 de hectare de teren în Borș, județul Bihor, Pitești (Argeș) și la Turda, județul Cluj pentru construcția de parcuri de logistică și industrial. Proiectele au fost stopate din cauza lipsei de chiriași.

În acest an, compania fondată în anul 1998 de Remon Vos și Eddy Maas în Olanda, și-a reluat activitatea în România prin achiziția în decursul a câtorva luni a patru parcuri logistice, Mercury Logistic Park din București, Cefin Park din Arad, Deva Logistic Park și cel mai recent Prologis Logistic Park din București, ajungând astfel la un portofoliu de aproape 180.000 de metri pătrați.

Extinderea va continua având în vedere că reprezentanții companiei au anunțat că vor să investească în acest an 100 de milioane de euro, în România

CTP este al patrulea cel mai mare dezvoltator de parcuri industriale din Europa, cu un portofoliu de circa 2,5 milioane de metri pătrați și venituri din chirii de 120 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
ctp
volumetric
conducere
flesariu