GALERIE FOTO Primele imagini cu proiectul gândit de Hagag în completarea Palatului Știrbei. Nicușor Dan spune că nu va autoriza nicio construcție modernă

GALERIE FOTO Primele imagini cu proiectul gândit de Hagag în completarea Palatului Știrbei. Nicușor Dan spune că nu va autoriza nicio construcție modernă Galerie foto

Proiectul gândit de Hagag în completarea Palatului Știrbei SURSA FOTO: HB Design

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 6 ian 2023
Dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian Hagag Development Europe, controlat de omul de afaceri Yitzhak Hagag, a cumpărat Palatul Știrbei din centrul Bucureștiului cu gândul să îl transforme într-o galerie comercială premium și să îl completeze, în spate, cu o clădire modernă de birouri, un proiect cu o investiție estimată la 30 de milioane de euro. Dacă lucrările de consolidare și renovare a palatului din 1835 au fost aprobate, planurile de extindere mai au de așteptat.
Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

IMAGINI POT FI VĂZUTE ÎN MATERIAL ȘI ÎN GALERIA FOTO

Primăria Municipiului București a acordat, vara trecută, dezvoltatorului imobiliar autorizația de restaurare a Palatului Știrbei și de construire a fostei remize pentru trăsuri dispărută, iar primarul Nicușor Dan a anunțat că nu va fi permisă nicio altă construcție modernă. 
EXCLUSIV Decizie în premieră pe piață: BCR renunță la peste un sfert din spațiile de birouri dedicate celor 2.000 de angajați din sediile centrale CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Decizie în premieră pe piață: BCR renunță la peste un sfert din spațiile de birouri dedicate celor 2.000 de angajați din sediile centrale

Pentru desenarea proiectului ce va purta denumirea de H Știrbei Palace, Hagag a angajat echipa de arhitecți a biroului HB Design. Proiectul realizat de arhitecți include și clădirea de birouri cu spații comerciale la parter care vine în completarea vechiului palat de pe Calea Victoriei. 

Întrebați de Profit.ro dacă mai au în vedere și realizarea clădirii moderne, cuprinsă în proiectul arhitectural, reprezentanții Hagag au declarat că „în calitate de investitor și dezvoltator imobiliar, Hagag Development Europe, se angajează să respecte legile statului român, în tot ceea ce întreprinde. În definitivarea tuturor proiectelor noastre respectăm  cu strictețe obligațiile legale și ne așteptăm ca și reprezentații instituțiilor publice să își facă datoria în conformitate cu reglementările în vigoare, cu precădere Primarul General al Municipiului București și Primarul Sectorului 1“.
 
Palatul Știrbey se întinde pe o suprafață construită la sol de 776 de metri pătrați și are o suprafață construită desfășurată de 2.933 de metri pătrați.
EXCLUSIV FOTO Noul gigant francez Alpagroup mai demolează o parte din fabrica sa de mobilă din București CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Noul gigant francez Alpagroup mai demolează o parte din fabrica sa de mobilă din București

Cu tot cu noul corp de clădire de birouri, suprafața desfășurată s-ar ridica la circa 30.000 de metri pătrați, iar investiția în realizarea întregului ansamblu a fost estimată la circa 30 de milioane de euro. 

 
Istoricul proprietății datează din ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, iar între 1849-1856 palatul a fost reședință domnească. Cele mai ample modificări se aduc proprietății în perioada 1881-1891, când arhitectul Frederich Hartmann semnează proiectul de transformare a fațadelor palatului, așa cum sunt ele păstrate astăzi.
EXCLUSIV GALERIE FOTO Ovidiu Budeanu a semnat un acord cu Accor pentru deschiderea unui hotel Mercure. Investitorul român intră pe piața hotelieră CITEȘTE ȘI EXCLUSIV GALERIE FOTO Ovidiu Budeanu a semnat un acord cu Accor pentru deschiderea unui hotel Mercure. Investitorul român intră pe piața hotelieră

Hartmann este responsabil, de asemenea, și de proiectul de construcție al corpului semicircular destinat remizei de trăsuri, demolat ulterior.

 
Portofoliul imobiliar românesc al companiei cu capital israelian depășește valoarea de 200 de milioane de euro, potrivit propriilor anunțuri. A finalizat până acum restaurarea fostului sediu Petrom de pe Calea Victoriei 109, transformat în spații comerciale și pentru birouri; restaurarea clădirii istorice de pe Calea Victoriei 139, care s-a transformat în 33 de apartamente; faza întâi (primele 5 blocuri) dintr-un complex rezidențial dezvoltat pe malul lacului Pipera din Voluntari, care va cuprinde, la final, 17 blocuri cu 1.350 de apartamente, o investiție de 90 de milioane de euro; și clădirea de birouri H Tudor Arghezi 21.

Hagag mai deține un teren în cartierul Primăverii, cumpărat de la omul de afaceri Iulian Aronovici cu 3.200 de euro/metru pătrat, pe care construiește un bloc cu 35 de apartamente de lux; un teren tot în Primăverii, cumpărat de la omul de afaceri Radu Dimofte cu peste 5.800 de euro/metru pătrat, pe care vrea să construiască un bloc cu 18 apartamente de lux. Clădirea Institutului de Proiectare pentru Construcții Tipizate (I.P.C.T.) va cuprinde, după reabilitare, un mix de spații comerciale și de birouri.

De asemenea, a mai cumpărat și sediul Institutului de Studii și Proiectări Hidroenergetice (ISPH) din centrul Bucureștiului, pe care îl va renova și transforma în hotel. În plus, dezvoltatorul imobiliar a anunțat că a cumpărat hotelul Susai din Predeal de la omul de afaceri Adrian Sârbu, proprietarul Mediafax Group, și că va investi în renovarea lui 60 de milioane de euro, pentru a atinge un standard de minim 5 stele.

Profit.ro a mai scris că Hagag a intrat într-o tranzacție cu grupul de investiții al miliardarului Teddy Sagi pentru achiziția clădirilor de birouri pe care acesta le are în România. De asemenea, este în proces de achiziție a unui complex de birouri deținut de grupul canadian SNC-Lavalin. Proprietatea vizată urmează a fi transformată în hotel și este localizată aproape de Palatul Știrbei și fostul sediu Petrom de pe Calea Victoriei, București, ambele în portofoliul Hagag.

EXCLUSIV Immofinanz vinde Băneasa Airport Tower, sediul Profi. Strategie de lichidare a unor proprietăți evaluate la 1 miliard de euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Immofinanz vinde Băneasa Airport Tower, sediul Profi. Strategie de lichidare a unor proprietăți evaluate la 1 miliard de euro

Investitorul este într-un acord de cumpărare și cu familia Caramihai, care deține restaurantul Casa Albă, pentru 3 loturi de teren din Pădurea Băneasa cu o suprafață de 22.300 de metri pătrați și un preț de 15,5 milioane euro. Totodată, a semnat un acord și cu o companie a grupului austriac A-Heat, care deține complexul de wellness Therme din Balotești, pentru achiziția unui teren din Pădurea Băneasa pe care este autorizată construcția a sute de apartamente.

Hagag este în curs de a achiziționa celebrul hotel Rex din Mamaia de la moștenitorii lui Dan Adamescu și se regăsește și pe lista cumpărătorilor interesați de achiziția clădirii Casei de Modă Venus din centrul Bucureștiului.

viewscnt
Afla mai multe despre
hagag
palatul stirbei
nicusor dan