Noi obligații pentru dezvoltatorii imobiliari. Toate clădirile noi trebuie echipate cu dispozitive de autoreglare a temperaturii și a aerului, dar și cu puncte de încărcare pentru mașini electrice

Noi obligații pentru dezvoltatorii imobiliari. Toate clădirile noi trebuie echipate cu dispozitive de autoreglare a temperaturii și a aerului, dar și cu puncte de încărcare pentru mașini electrice
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 18 iun 2020

Dezvoltatorii imobiliari care obțin un certificat de urbanism după 15 septembrie 2020 sunt obligați să echipeze clădirile pe care le construiesc cu dispozitive de autoreglare a temperaturii și calității aerului interior în fiecare încăpere, potrivit unui proiect de lege trimis la Președinție pentru promulgare și care a apărut inițial în vara anului trecut sub forma unei ordonanțe a Guvernului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Proiectul de act normativ vizează transpunerea în legislația locală a unei noi directive europene privind performanța energetică a clădirilor.

Obligația de a monta dispozitive de autoreglare a temperaturii și a aerului revine și proprietarilor de clădiri existente conectate la sistemele de încălzire centralizată, însă doar în măsura în care se justifică economic și este fezabil tehnic. Totuși, proprietarii care constată că este prea scump să își monteze un astfel de echipament sunt obligați să îl instaleze atunci când sunt înlocuite schimbătoarele de căldură din clădire.

Sistemele de încălzire și ventilare ale clădirilor vor fi inspectate la intervale de doi ani, în loc de cinci ani cum este acum, de către experți tehnici atestați. Inspecțiile periodice se fac doar în cazul sistemelor cu o putere de peste 70 kW.

În sarcina dezvoltatorilor de clădiri noi cade și întocmirea unui studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de înaltă eficiență energetică. Studiul va fi realizat de un proiectat și poate fi efectuat și pentru un grup de clădiri învecinate din aceeași localitate.

Stații pentru mașini electrice

În cazul clădirilor nerezidențiale noi care au mai mult de zece locuri de parcare, proprietatii sunt obligați să instaleze cel puțin un punct de încărcare și tubulatura încastrată pentru cablurile electrice pentru cel puțin 20% din locurile de parcare prevăzute, pentru a permite instalarea, într-o etapă ulterioară, a punctelor de reîncarcare pentru vehicule electrice.

EXCLUSIV Tranzacția imobiliară a anului, de aproape 100 milioane euro, cu proprietarul mall-ului Sun Plaza - blocată de coronavirus CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacția imobiliară a anului, de aproape 100 milioane euro, cu proprietarul mall-ului Sun Plaza - blocată de coronavirus

Pentru clădirile nerezidențiale existente cu peste 20 de locuri de parcare, până la 1 ianuarie 2025, proprietarii acestora au obligația de a instala un număr minim egal cu 10% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice. Această prevedere nu se aplică imobilelor deținute și ocupate de IMM-uri.

Mai scapă de această prevedere clădirile cu mai mult de 10 locuri de parcare a căror lucrări de construire au fost autorizate înainte de 10 martie 2021 și clădirile existente supuse unor renovări majore pentru care costul estimativ al instalațiilor de reîncărcare depășește 7% din costul total al renovării.

Proiectul de lege mai obligă primarii localităților cu peste 5.000 de locuitori să realizeze planuri locale multianuale pentru creșterea numărului de clădiri noi și existente al căror consum de energie este aproape egal cu zero. Aceste planuri ar trebui revizuite o dată la trei ani, iar nerespectarea acestei obligații se pedepsește cu amendă cuprinsă între 5.000 lei și 10.000 de lei.

Noi obligații pentru auditori

După 31 decembrie 2020, auditorii energetici și experții tehnici au obligația de a transmite Ministerului Dezvoltării, împreună cu certificatele și sintezele rapoartelor de audit energetic, un document electronic, editabil, care să cuprindă informații energetice relevante despre clădirea auditată energetic, în vederea constituirii unor bănci de date la nivelul ministerului.

EXCLUSIV Fondul spaniol Danube Property se pregătește să iasă din România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fondul spaniol Danube Property se pregătește să iasă din România

Anual, oficiile de cadastru din țară înregistrează peste 300.000 de contracte de vânzare-cumpărare cu clădiri. Din 2013, toate tranzacțiile sunt condiționate de existența unui certificat care să ateste performanța energetică a clădirilor. Aceste documente sunt eliberate de cei aproximativ 2.000 de auditori energetici autorizați. Un calcul simplu arată că aceștia pot încasa anual cel puțin 10 milioane euro, dacă ținem cont de un preț minim de 150 de lei pe certificat.

Întocmirea acestor documente prespune realizarea unor măsurători și calcule elaborate, care necesită deplasarea la adresa imobilului. Totuși, sute de auditori energetici atestați de stat eliberează zilnic certificate energetice false, fără a fi văzut măcar clădirile pe care le evaluează și doar prin completarea unui formular cu date arbitrare și dovedit greșite. Asociația Auditorilor Energetici pentru Clădiri (AAEC) estimează că 80% dintre practicieni sunt corupți și că majoritatea certificatelor energetice se falsifică.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
autoreglare
masini electrice
repartitoare