Piața imobiliară din Europa: În ce țări s-au scumpit locuințele și unde s-au ieftinit. Maratonul Imobiliar cu cei mai importanți jucători, la PROFIT NEWS TV

Piața imobiliară din Europa: În ce țări s-au scumpit locuințele și unde s-au ieftinit. Maratonul Imobiliar cu cei mai importanți jucători, la PROFIT NEWS TV
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 iul 2023

Prețurile locuințelor au urcat cu 0,4% în zona euro și cu 0,8% în UE, în primul trimestru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profit News TV va organiza, pe 11 iulie, Maratonul Imobiliar, ediția a II-a, la care vor fi prezenți cei mai importanți jucători de pe piața din România, reprezentanți ai autorităților, dezvoltatori, constructori, arhitecți, consultanți, finanțatori, furnizori de utilități, specialiști în dezvoltarea urbană, responsabili din administrația locală, centrală, brokeri, retaileri, evaluatori, experți financiari, arhitecți, operatori logistici.

Evenimentul va fi organizat cu sprijinul 123Credit.ro, Nordis și PAID România

Potrivit sursei citate, România se află printre statele membre UE care au raportat scumpiri.

Piața imobiliară din China scade din nou CITEȘTE ȘI Piața imobiliară din China scade din nou

De asemenea, prețurile la locuințe au urcat în ritm anual cu 3% în zona euro și cu 3,6% în UE, în trimestrul patru din 2022, informează Agerpres.

În ce țări au scăzut prețurile locuințelor

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, șase au raportat scăderi ale prețurilor la locuințe, în primul trimestru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022.

Este vorba despre Suedia (minus 6,9%), Germania (minus 6,8%), Danemarca (minus 6,2%), Finlanda (minus 5,1%), Luxemburg (minus 1,5%) și Țările de Jos (minus 0,1%).

Dacia, vânzări-record pe piața din Germania CITEȘTE ȘI Dacia, vânzări-record pe piața din Germania

La polul opus, cele mai mari creșteri au fost în Croația (14%), Lituania (13,1%), Bulgaria (9,5%), Estonia (9,2%), Slovacia (8,8%), Portugalia (8,7%), Ungaria (8,6%), Slovacia (7,6%), Malta (6,6%), Cipru și Letonia (ambele cu 6%), Polonia (5,8%), Irlanda (5,1%), Belgia (4,8%) și România (4,6%).

Comparativ cu trimestrul patru din 2022, prețurile la locuințe au scăzut cu 0,9% în zona euro și cu 0,7% în UE, în primul trimestru din 2023, 11 state membre raportând scăderi ale prețurilor la locuințe.

Cele mai mari creșteri pe piata imobiliară au fost în Danemarca (2,5%), Ungaria (2,2%), Croația și Cipru (ambele cu 2%), iar cel mai sever declin a fost în Luxemburg (minus 4,1%), Germania (minus 3,1%) și Finlanda (minus 1,8%). România a înregistrat o scădere de 0,4%, după un avans de 2,5% în trimestrul patru din 2022.

Spre deosebire de luna anterioară, prețurile locuințelor din România s-au menținut pe o traiectorie general ascendentă în luna mai.

Potrivit ultimelor date publicate de Imobiliare.ro, suma medie solicitată, la nivel național, de vânzătorii de apartamente (noi și vechi) a crescut ușor și anume cu 0,1% în luna mai, ajungând la un nivel de 1.427 euro pe metru pătrat util (față de 1.425 de euro pe metru pătrat util la finele lui aprilie). Evoluții negative au fost înregistrate doar în București și Iași.

viewscnt
Afla mai multe despre
case
imobiliare