Adrian Pascu, director Danone România, a fost trimis în Rusia, ca vicepreședinte comercial

Adrian Pascu, director Danone România, a fost trimis în Rusia, ca vicepreședinte comercial
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 mar 2017

Adrian Pascu, în prezent Director General Danone România, Bulgaria și Țările Adriatice, a fost numit Vicepreședinte Comercial Danone Rusia, Divizia Lactate, începând cu 6 martie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

În noua funcție, Adrian Pascu va coordona operațiunile comerciale ale companiei, cu o cifră de afaceri de peste 1,3 miliarde euro.

"Este o oportunitate profesională extraordinară, care mă bucură și mă obligă în același timp. Este un motiv de mândrie că mulți manageri din România sunt apreciați și promovați la nivel internațional de către compania Danone", a declarat Adrian Pascu.

Responsabilitățile lui Adrian Pascu vor fi preluate temporar, până la anunțarea înlocuitorului, de către Paolo Maria Tafuri, Director General Danone pentru regiunea Europa Centrală și de Est.

Este a doua experiență pentru Adrian Pascu în Danone Rusia, unde a mai deținut poziția de Director de Vânzări pentru Divizia Moscova timp de aproape doi ani, între 2013-2015. Anterior el a ocupat diverse poziții de conducere în departamentul de vânzări din cadrul Danone România, contribuind semnificativ la dezvoltarea companiei și consolidarea poziției de lider pe segmentul de iaurt. 

TOP-ul celor mai bune și al celor mai proaste cartiere din țară. Care sunt cele mai sigure sau mai periculoase orașe din România CITEȘTE ȘI TOP-ul celor mai bune și al celor mai proaste cartiere din țară. Care sunt cele mai sigure sau mai periculoase orașe din România

Adrian Pascu este absolvent al Facultății de Fizică, Universitatea Iași, și deține un titlu MBA ELITEC de la aceeași universitate. Și-a început cariera în business în companii precum Henkel și Campofrio și are peste 10 ani de experiență în Danone, unde a avansat constant pe diferite poziții.

Danone România este lider de piață pe segmentul iaurturi și are în portofoliu zeci de sortimente de produse.

viewscnt
Afla mai multe despre
adrian pascu
danone