Autoritățile franceze au decis să retragă lapte praf Lactalis și alte produse pentru bebeluși, inclusiv unele destinate exportului în România

Autoritățile franceze au decis să retragă lapte praf Lactalis și alte produse pentru bebeluși, inclusiv unele destinate exportului în România
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 dec 2017

Autoritățile franceze au decis retragerea de la vânzare și export a unor formule de lapte praf și a altor produse alimentare pentru bebeluși fabricate de compania Lactalis, după semnalarea mai multor cazuri de infectare cu salmonella, a anunțat Direcția Generală a Concurenței, Consumului și Combaterii Fraudelor (DGCCRF), conform Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Printre produsele rechemate se numără și unele destinate exportului în România, China, Taiwan, Pakistan, Afganistan, Irak, Maroc, Liban, Sudan, Serbia, Georgia, Grecia, Haiti, Columbia și Peru, scrie News.ro.

DGCCRF precizează că Lactalis nu a gestionat corespunzător riscul de contaminare, astfel că acestei companii i s-a cerut rechemarea produselor și încetarea vânzării și exportului mai multor produse alimentare pentru bebeluși realizate în fabrica de la Craon, din vestul Franței, începând din data de 15 februarie.

Decizia autorităților vine ca urmare a semnalării a 20 de cazuri de infectare cu salmonella a unor sugari în Franța, la începutul acestei luni, care a dus la rechemarea a 12 produse făcute de Lactalis.

ANALIZĂ Comerțul cu bunuri de larg consum: deși 99,5% din companii sunt românești, cele deținute de străini reușesc să obțină majoritatea profitului. Datoriile, plătite mai rapid de străini CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Comerțul cu bunuri de larg consum: deși 99,5% din companii sunt românești, cele deținute de străini reușesc să obțină majoritatea profitului. Datoriile, plătite mai rapid de străini

În această săptămână, s-au semnalat alte cinci cazuri. Unul dintre sugari a consumat un produs Lactalis care nu se afla pe lista celor retrase de pe piață. Sugarii și-au revenit pnă acum,a precizat DGCCRF.

Michel Nalet, purtător de cuvânt al Lactalis, a declarat pentru televiziunea BFM că produsele deja cumpărate pot fi schimbate în farmacii și supermarketuri. El a precizat că bacteria salmonella poate fi distrusă prin fierberea laptelui timp de două minute.

Compania franceză Lactalis este lider de piață în România, după ce a preluat LaDorna, Albalact și Covalact. Lactalis este lider la nivel mondial în industria procesării laptelui, deținând multe branduri internaționale precum President, Parmalat, Galbani.

viewscnt
Afla mai multe despre
lactalis
lapte praf