Carrefour suspendă promoțiile de Black Friday în Franța

Carrefour suspendă promoțiile de Black Friday în Franța
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 nov 2020

Grupul francez de distribuție Carrefour a acceptat să își suspende operațiunile comerciale legate de Black Friday, care urmau să aibă loc în perioada 27-29 noiembrie, la cererea ministrului Economiei și Finanțelor, a declarat joi un purtător de cuvânt al grupului pentru Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Miercuri, ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, le-a cerut companiilor din sectorul distribuției să amâne campaniile promoționale de Black Friday, prevăzute a avea loc în Franța în data de 27 noiembrie, în timp ce Guvernul de la Paris este așteptat să decidă în zilele următoare când își vor putea relua activitatea centrele comerciale ''neesențiale'', închise în cadrul măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19, scrie Agerpres.

Magazinele din retailul nealimentar încep să își închidă porțile definitiv, susține RORETAIL CITEȘTE ȘI Magazinele din retailul nealimentar încep să își închidă porțile definitiv, susține RORETAIL

"O convorbire telefonică a avut loc între directorul general Alexandre Bompard și Bruno Le Maire în ideea de a facilita deschiderea micilor magazine. Alexandre Bompard a spus că a acceptat să suspende operațiunile Black Friday din 27-29 noiembrie", a precizat purtătorul de cuvânt al grupului francez.

Executivul francez urmează să anunțe în zilele următoare modalitățile de relaxare progresivă a restricțiilor antiepidemice impuse începând din 30 octombrie în cadrul celui de-al doilea lockdown instituit anul acesta.

Numeroși parlamentari și organizații profesionale cer ca micile magazine ''neesențiale'' să-și poată relua activitatea începând din 27 noiembrie, susținând că odată cu Black Friday aceste activități comerciale sunt dezavantajate în fața comerțului online.

viewscnt
Afla mai multe despre
black friday
carrefour