Contestarea închiderii restaurantelor și altor firme care nu respectă măsurile anti-Covid nu va suspenda măsura. AFIȘ obligatoriu

Contestarea închiderii restaurantelor și altor firme care nu respectă măsurile anti-Covid nu va suspenda măsura. AFIȘ obligatoriu
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 apr 2021

Firmele care nu respectă măsurile în vigoare pentru prevenirea Covid-19 vor risca, pe lângă amendă, și sancțiunea contravențională complementară a închiderii pe o durată de 15 zile sau 30 de zile a sediului principal sau secundar în care își desfășoară activitatea. Mai mult conform proiectului de lege redactat de Guvern în acest sens și prezentat acum de Profit.ro, punerea în aplicare a închiderii temporare nu va fi suspendată în cazul formulării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Guvernul a anunțat săptămâna trecută pregătirea acestui proiect, dar deși susținea că noile prevederi vor fi adoptate săptămâna aceasta, proiectul încă nu a fost adoptat și transmis Parlamentului.

Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală CITEȘTE ȘI Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală

Prevederile proiectului de lege 

În cazul repetării, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenției de nerespectare a condițiilor de desfășurare a activității dispuse de autorități în pandemie, de către conducătorul unui operator economic, pe lângă amenda cuprinsă între 1.000-5.000 lei, agentul constatator va dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor dispuse.

Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare de închidere temporară se materializează prin afișarea, în locuri vizibile de la intrarea/intrările în sediul închis temporar, a următorului mesaj:

”Acest spațiu este închis temporar, până la data de ________ inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19”.

Soluția Business Data Security de la Vodafone România, bazată pe tehnologie Fortinet, îți susține afacerea în fața pericolelor digitale, asigurând protecția tuturor echipamentelor din rețeaua locală internă a companiei CITEȘTE ȘI Soluția Business Data Security de la Vodafone România, bazată pe tehnologie Fortinet, îți susține afacerea în fața pericolelor digitale, asigurând protecția tuturor echipamentelor din rețeaua locală internă a companiei

În cazul în care operatorul economic nu respectă sancțiunea de suspendare a activității pentru 15 zile, autoritățile vor aplica, pentru durata rămasă, sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.

În plus, în cazul în care constată nerespectarea măsurilor referitoare la suspendarea temporară a activității, agentul constatator dispune, pe lângă amneda cuprinsă între 2.000-10.000 lei, și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea suspendată temporar.

Și aplicarea acestei sancțiuni se materializează prin aplicarea de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.

DECIZIE Firmele și cetățenii răspund penal și pentru spălarea de bani în țări care nu incriminează fapta CITEȘTE ȘI DECIZIE Firmele și cetățenii răspund penal și pentru spălarea de bani în țări care nu incriminează fapta

Agenții constatori vor fi agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali.

Proiectul prevede, în cele din urmă, că plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii nu suspendă executarea sancțiunilor contravenționale complementare, respectiv de închidere a activității.

ULTIMA ORĂ Abia eliminată, declarația anuală privind beneficiarii reali va fi din nou obligatorie pentru majoritatea firmelor. Reapare și declarația pentru firmele exceptate CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Abia eliminată, declarația anuală privind beneficiarii reali va fi din nou obligatorie pentru majoritatea firmelor. Reapare și declarația pentru firmele exceptate

Încă din februarie, premierul Cîțu declarase că restaurantele, cafenelele, magazinele și alte firme, precum cinematografe sau cluburi, care nu respectă măsurile de prevenire și combatere a Covid-19 impuse de autorități, vor risca, pe lângă amendă, suspendarea activității pe o durată determinată, de cel puțin 2 săptămâni. 

”Acele amenzile pe care e dăm nu mai au niciun efect. (...) Pentru că nu sunt respectate regulile, venim cu această modificare. (...) Cred că mergem cu o perioadă minimă de 2 săptămâni, aceasta e propunerea mea”, a spus prim-ministrul, care a precizat că nu va fi mărit nivelul amenzilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
retsurante
suspendare
temporar
activitate
amenzi
guvern
citu