Distribuitorul de produse alimentare Nordic Food mizează pe afaceri în creștere cu 15% în acest an

Distribuitorul de produse alimentare Nordic Food mizează pe afaceri în creștere cu 15% în acest an

Ciprian Moldoveanu

Profit.ro
Profit.ro
scris 10 mai 2018

Nordic Food, una dintre cele mai mari companii în domeniul distribuției produselor alimentare în retail și în HoReCa, estimează pentru acest an o cifră de afaceri în creștere cu 15%, de la 241 milioane lei anul trecut, creștere bazată pe majorarea consumului și a brandurilor și produselor noi incluse, a declarat joi directorul general al Nordic Food România, Ciprian Moldoveanu, pentru News.ro. Acesta afirmă totodată că vrea să angajeze 50-60 de persoane în acest an, în toate departamentele, însă se plânge de lipsa resursei umane calificate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Ne dorim să creștem mult mai bine, pentru că, dacă anul trecut au avut loc mai multe schimbări, anul acesta, fiind o echipă mai stabilă, ne dorim să avem o evoluție mult mai accentuată, de 15%. Această majorare se bazează pe creșterea consumului, cât și pe noi branduri pe care le aducem și a noilor produse”, a declarat joi Ciprian Moldoveanu.

În 2017, cifra de afaceri a ajuns la 241 de milioane de lei, cu 5% mai mare față de anul 2016.

”A fost o creștere mai redusă față de ceea ce ne-am așteptat noi, dar a fost impactată negativ de partea de legume/fructe proaspete, care nu s-a dezvoltat așa cum ne dorim. A fost o creștere naturală a pieței și a fost și creșterea intensivă, prin noile produse și noile branduri și dezvoltând deja pe piață”, a precizat Ciprian Moldoveanu.

În ceea ce privește cele mai mari provocări, acestea ar fi lipsa forței de muncă.

Starbucks va deschide o nouă unitate, ȋn clădirea recent vândută de Skanska ȋn București CITEȘTE ȘI Starbucks va deschide o nouă unitate, ȋn clădirea recent vândută de Skanska ȋn București

”Forța de muncă, ca și existență a ei și ca nivel de pregătire. Oameni găsim greu, mai ales pe cei bine calificați. Gândiți-vă că aproximativ 2,5-3 milioane de români sunt plecați în afară, sporul natural nu ne ajută foarte mult, așa că de unde oameni?”, se întreabă Moldoveanu.

Acesta afirmă că anul acesta vrea să mai facă angajări, astfel încât grupul să ajungă la circa 600 de persoane, de la 540 angajați în prezent.

”Vrem să angajăm 50-60 de persoane în toate domeniile, de la manipulant, șofer, lucrător în fabrică, în absolut toate departamentele e nevoie de oameni”, a adăugat reprezentantul Nordic Food.

El afirmă că societatea va investi în angajați în acest an, în echipamente și software, fără a preciza despre ce sumă totală este vorba.

Moldoveanu mai spune că marjele de profit în domeniul distribuției sunt între 1-2% și 5%.

Compania va crea și un nou serviciu pentru clienți. Cu o investiție de 150.000 de euro, noua aplicație de Warehouse Management System, ce va fi implementată pe o perioadă de trei luni, va ajuta la administrarea automată și completă a tuturor activităților de recepție, depozitare și livrare.

Compania a anunțat joi că transferă managementul către a doua generație, astfel că Ciprian Moldoveanu preia conducerea afacerii de familie. Compania a adunat în portofoliu în 25 de ani de activitate peste 2.500 de produse internaționale premium distribuite la nivel național.

Odată cu schimbarea managementului, compania a trecut printr-un amplu proces de rebranding.

„Cel mai important element al procesului de rebranding a fost schimbarea identității vizuale, aplicată la nivelul întregului grup. Asta a însemnat website-uri noi, un nou sediu în zona de nord a Capitalei, noi echipamente, mașini, legitimații, cărți de vizită, etc”, a explicat Ciprian Moldoveanu.

De asemenea, Nordic Food a achiziționat recent compania Dupont, unul dintre principalii săi competitori în ceea ce privește distribuția de produse franțuzești de patiserie-cofetărie în HoReCa.

Nordic Food, cu capital integral românesc, a fost înființată în anul 1994, sub denumirea de Nordic Import-Export CO. Astăzi, Nordic Food este o companie de vânzări, marketing și merchandising, cu acoperire națională. Portofoliul companiei cuprinde 2.500 de produse alimentare: produse proaspete, produse congelate, ingrediente specializate, fructe&legume.

Nordic Group a fost înființat în anul 1991 și a ajuns astăzi la o cifră de afaceri de 342 de milioane de lei, 18.450 de clienți, 200 de branduri și 540 de angajați.

Grupul este format astăzi din patru companii: Nordic Food, Nordic Logistic, Nordic PetFood Production și Nordic Petfood Distribution.

viewscnt
Afla mai multe despre
nordic food
ciprian moldoveanu