Familia Burcea face afaceri de peste 6 milioane euro cu brandul pentru copii Chicco și vrea să extindă rețeaua de magazine în următorii ani

Familia Burcea face afaceri de peste 6 milioane euro cu brandul pentru copii Chicco și vrea să extindă rețeaua de magazine în următorii ani
Ana Maria Petcana
Ana Maria Petcana
scris 6 dec 2016


Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Familia Burcea, care deține agenția de turism Paralela 45, face afaceri de peste 6 milioane euro cu brandul italian de articole pentru copii Chicco, pe care l-a adus în România în urmă cu 20 de ani, și are în plan extinderea rețelei de magazine, cu două-trei unități pe an în 2017 și 2018, de la opt în prezent.

”Ne gândim să ne mai extindem. Simțim nevoia unui nou magazin în București, la anul se va întâmpla sigur, dar și în alte două în orașe medii din țară. În anul 2018, încă două sau trei. Investiția într-un magazin Chicco este de până la 500 euro pe metrul pătrat. Pentru orașele mici avem nevoie de spații între 80 și 100 mp, iar pentru București de peste 200 metri pătrați”, a declarat Ruxandra Burcea, directorul general al Chicco România.

Primul magazin Chicco a fost deschis în anul 1996, în București, iar în prezent compania mai deține alte șapte magazine în Brașov, Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Oradea și Galați.

”Sunt diferențe foarte mari între orașe, în București avem bonul mediu lunar cam la 320 lei, iar în țară, spre exemplu în Galați și Oradea, bonul mediu este de 170 lei”, mai spune Ruxandra Burcea. Cele mai vândute produse marca Chicco sunt încă de la început biberoanele, dar și cărucioarele.

Retailul reprezintă 48% din cifra de afaceri totală a companiei, un aport important, de circa 450.000 euro (2 milioane lei), avându-l magazinul online, iar restul distribuția către parteneri: farmacii, magazine specializate, hipermarketuri.

”Anul acesta sperăm să-l terminăm cu o cifră de afaceri de peste 6 milioane euro, depinde și de luna decembrie, în creștere cu 17% comparativ cu 2015. Anul viitor îl vedem roz, suntem pe un trend foarte bun și toate acțiunile pe care le-am făcut pe partea de marketing dau roade. Vrem o creștere între 18 și 23%. Online-ul a crescut foarte mult în ultimii doi ani”, mai spune Ruxandra Burcea.

Despre începuturi, Ruxandra Burcea povestește că intrarea în afacerea cu articole pentru copii a fost o întâmplare strând legată de nașterea fiicei sale.

”Eu îl consider un noroc foarte mare pe care l-am avut la început. Am ales domeniul din întâmplare. Acum 21 de ani am născut-o pe fiica mea, pe Ioana, și îmi doream lucruri frumoase și de calitate pentru ea, care nu se găseau la vremea respectivă. Înainte era importator un italian care aducea capete de sortiment, puține, cu ambalaje defecte. Când Ioana a împlinit 10-11 luni am luat numărul de telefon și de fax de pe cutia unei jucării Chicco. Le-am dat un fax și am zis că vreau să dechid un magazin Chicco în România și culmea este că ne-a răspuns la fax și ne-au invitat în Italia”, își amintește Ruxandra Burcea.

Italienii le-a spun însă că, pe lângă magazine, trebuie să realizeze și distribuție. Investiția inițială a fost de 40.000 dolari.

”Am luat un tir de marfă, am închiriat un spațiu pe bulevardul Titulescu și am deschis primul magazin pe care l-am aranjat cât de cât conform principiilor lor, care nici pentru ei nu erau foarte clare atunci. Credeam că o să vindem din acel tir de marfă vreo doi-trei ani, dar spre surpriza noastră în două luni s-a terminat, începuseră să se golească rafturile. La vremea respectivă eram singurii care ofeream o asemenea paletă de produse pentru copii. Și de aici lucrurile au luat avânt”, arată Ruxandra Burcea.

Ulterior, magazinul din Titulescu a fost mutat în zona Floreasca, într-un spațiu mai mare. Ce atunci au trecut 20 de ani.

”Sunt 20 de ani cu bune, cu rele, cu criză, cu multă muncă, mult noroc, cu oameni care ne sunt alături de atunci. (...) Perioada crizei a fost groaznică, am renegociat chirii, iar clienții au renunțat la partea mai scumpă dintre produsele noastre, adică la fashion, și la produse scumpe. Piața a început să-și revină în 2012. Cei mai buni ani au fost 2008 și 2016”, mai spune Ruxandra Burcea.

Piața de articole pentru copii din România, de la puericultură la fashion, este în continuă creștere, fiind invadată de o mulțime de branduri, prezente atât în online, cît și în retail.

viewscnt
Afla mai multe despre
chicco românia
burcea
afaceri
extindere