Kaufland deschide săptămâna viitoare primul hipermarket din Ferentari

Kaufland deschide săptămâna viitoare primul hipermarket din Ferentari
scris 15 iun 2016

Retailerul german Kaufland deschide săptămâna viitoare primul hipermarket din cartierul Ferentari din București, al 12-lea magazin din București și al 109-lea la nivel național. Investiția într-un magazin Kaufland se situează între 6 și 9 milioane euro, în funcție de oraș, valoarea terenului sau suprafața magazinului.

Ferentari a fost ocolit până acum de astfel de investiții, fiind cunoscut drept un cartier nesigur, cu un număr ridicat de infracțiuni.

Aceasta este a doua inaugurare din acest an, după magazinul construit pe terenul fostei fabrici de bere Grivița din București.

Kaufland este cel mai mare retailer din România cu afaceri de 9,17 miliarde lei (2,063 miliarde euro) în 2015, în creștere cu 14,7% comparativ cu anul anterior. Profitul net al companiei a urcat cu 58%, la 649 milioane lei (146 milioane euro).

TOP Retailul modern din România s-a apropiat de pragul de afaceri de 10 mld euro în 2015, an în care și-a dublat profitul CITEȘTE ȘI TOP Retailul modern din România s-a apropiat de pragul de afaceri de 10 mld euro în 2015, an în care și-a dublat profitul

Astfel, Kaufland deține circa 20% din comerțul modern din România.

Anul trecut, Kaufland a deschis doar  5 magazine, la jumătate față de 2014, când a inaugurat 11 hipermarketuri, și ajunsese la 107 unități pe piața românească. 

Potrivit datelor de la MFP, retailerul avea anul trecut un număr mediu de angajați de 13.263, cu peste 1.000 mai mulți decât în 2014.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.300 de magazine în 7 țări: Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croația, Bulgaria și România.

viewscnt
Afla mai multe despre
kaufland
magazin
bucuresti
deschidere