Hailey Bieber a fondat brandul rhode în 2022, împreună cu soții antreprenori Lauren și Michael Ratner.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Linia de produse cosmetice s-a extins rapid, inclusiv pe fondul popularității online, ajungând la vânzări de peste 200 de milioane de dolari în anul fiscal încheiat în martie 2025.
Vara trecută, brandul a fost achiziționat de compania americană e.l.f Beauty, într-o tranzacție de 1 miliard de dolari.
Hailey Bieber a rămas director de creație la rhode, în timp ce Lauren Ratner ocupă pozițiile de președinte și director de brand.
Acum, rhode își pregătește intrarea pe piețele europene, extinzând un parteneriat încheiat anul trecut cu Sephora pentru SUA, Canada și Marea Britanie.
Colecția rhode va fi disponibilă începând cu luna septembrie în majoritatea magazinelor fizice și online ale Sephora din Europa, inclusiv în România.
rhode a fost cea mai mare lansare de brand din istoria Sephora în America de Nord și Marea Britanie, potrivit lanțului francez de magazine cosmetice.
“Suntem încântați să aducem rhode în Europa continentală, după succesul său record în SUA și Marea Britanie.
Modelul social-first al rhode, care a alimentat cererea virală și a construit un public global extrem de implicat, rezonează cu angajamentul Sephora de a aduce branduri inovatoare și relevante din punct de vedere cultural în comunitatea noastră de beauty din regiune”, spune Catherine Spindler, președinte Sephora Europa și Orientul Mijlociu.
Sephora, cu sediul în Neuilly, Franța, a deschis primul magazin din România în 2007, în prezent operând o rețea locală de aproape 40 de magazine.
Sephora România a obținut afaceri de 575,4 milioane de lei în 2024, ultimul an raportat, și un profit net de aproape 63 de milioane de lei, cu circa 380 de angajați.

















