Lanțul britanic de supermarketuri premium Waitrose, care aprovizionează și Casa Regală, anunță o cerere în urcare la vinul din România: vinul românesc - o poveste de succes, se răspândește tot mai mult vorba despre cât de delicios este

Lanțul britanic de supermarketuri premium Waitrose, care aprovizionează și Casa Regală, anunță o cerere în urcare la vinul din România: vinul românesc - o poveste de succes, se răspândește tot mai mult vorba despre cât de delicios este
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 19 apr 2018

Retailerul britanic Waitrose, care aprovizionează și Casa Regală, a constatat o creștere a cererii pentru vinurile românești, anunțând că vânzările pe acest segment au crescut semnificativ în ultimul an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Waitrose a raportat o creștere de 17% a vânzărilor de vinuri românești, iar Blueprint Romanian Pinot Noir, propria marcă de vin românesc a lanțului de supermarketuri, a avut vânzări cu 60% mai mari.

Waitrose deține două așa-numite "royal warrants" (împuterniciri regale), care atestă faptul că lanțul de supermarketuri furnizează produse Casei Regale, inclusiv reginei Elisabeta a-II-a. Regina a fost chiar surprinsă făcând personal cumpărături la Waitrose.

Șapte noi magazine în centrul comercial AFI Cotroceni CITEȘTE ȘI Șapte noi magazine în centrul comercial AFI Cotroceni

"Vinul românesc este o poveste de succes și se răspândește tot mai mult vorba despre cât de delicios este. Clienții explorează vinurile din locuri îndepărtate, iar România produce niște vinuri foarte bune și rezonabile ca preț", spune Victoria Mason, achizitor de vinuri la Waitrose.

Lanțul britanic de supermarketuri premium Waitrose, care aprovizionează și Casa Regală, anunță o cerere în urcare la vinul din România: vinul românesc - o poveste de succes, se răspândește tot mai mult vorba despre cât de delicios este

Vinul menționat este produs de Halewood Wines, parte a celui mai mare producător independent de băuturi alcoolice și non-alcoolice din Marea Britanie. În această primăvară, producătorul băuturilor Alexandrion și Cava D’Oro, care activează de peste 20 de ani pe piața locală, a preluat operațiunile locale ale companiei Halewood Wines & Spirits.

România este al șaselea mare producător de vinuri din Europa și una dintre țările est-europene care devin tot mai populare printre clienții Waitrose, într-un context în care situația actuală nu este deloc favorabilă pentru producătorii europeni de vin și consumatorii britanici. Declinul lirei sterline majorează costurile importatorilor din Marea Britanie, iar recolta de struguri foarte slabă din țările cu tradiție în fabricarea de vinuri prevestește o înrăutățire a situației.

Producția mondială de vin a scăzut cu 8% în 2017, până la 246,7 milioane hectolitri, cel mai redus nivel înregistrat după 1961, însă Portugalia, România, Ungaria și Austria au fost singurele țări din Europa a căror producție de vin a crescut comparativ cu 2016, potrivit datelor Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV).

Declinul producției globale are loc în contextul în care vremea nefavorabilă a lovit recoltele producătorilor de vin din țări precum Franța sau Italia.

Producția de vin a României a crescut însă cu 64% comparativ cu 2016, la peste 5 milioane hectolitri, ceea ce o plasează pe locul 13 în topul celor mai mari producători mondiali de vin.  

viewscnt
Afla mai multe despre
waitrose
vin
vnuri
halewood
regina
marea britanie
supermarket
retailer
lant
casa regala