Lanțul bulgar de cofetării Nedelya, afacere de familie care activează pe piața locală de peste 2 ani, a angajat noi experți în comunicare, din Bulgaria, care vor aplica pentru România o strategie de publicitate concentrată pe achiziționarea de prăjituri online.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
"În România există un public mai larg față de Bulgaria, cu o parte semnificativă a traficului organic către site“, și-au argumentat noii comunicatori strategia pe care se pregătesc să o aplice pentru România.
Lanțul de cofetării și cafenele a fost fondat la Sofia în 1993.
Nedelya a deschis primul magazin din România în 2015, în cadrul Băneasa Shopping City. Rețeaua locală de cofetării este formată în prezent din 8 magazine, toate fiind situate în centre comerciale.

Compania are peste 35 de magazine și mai mult de 340 de angajați în Bulgaria și România, piață care generează 10% din vânzările companiei.
Nedelya a înregistrat în 2016, anul ultimelor date oficiale publicate, pierderi de peste 340.000 lei, cu aproape 30% mai mari față de anul precedent, în condițiile unei creșteri de peste 5 ori a afacerilor.
Afacerile companiei au totalizat în 2016 aproape 1,1 milioane de lei, cu o creștere de aproape 430% față de 2015, când au fost de aproximativ 200.000 lei.