Mars vrea să cumpere producătorul Pringles

Mars vrea să cumpere producătorul Pringles
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 aug 2024

Gigantul de produse alimentare ambalate Mars, printre ale cărui mărci se află M&M și Snickers, analizează o potențială achiziție a Kellanova, producător de snack-uri, cum ar fi Cheez-It și Pringles, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Ar fi una dintre cele mai mari tranzacții din sectorul produselor alimentare ambalate, în condițiile în care capitalizarea bursieră a Kellanova este de aproximativ 27 miliarde de dolari, inclusiv datoria, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Consiliul Concurenței a efectuat inspecții la mai multe service-uri auto CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței a efectuat inspecții la mai multe service-uri auto
Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Acțiunile Kellanova au urcat cu aproximativ 20% după scindarea de WK Kellogg Co, în octombrie 2023, dar încă au o valoarea mai redusă decât a unor firme ca Hershey și Mondelez International, fiind astfel o potențială țintă de preluare.

Nu există certitudini că Kellanova va finaliza tranzacția cu Mars, susțin sursele.

Reprezentanții Kellanova au refuzat să comenteze, în timp ce purtătorul de cuvânt al Mars nu a răspuns imediat solicitărilor de comenta.

În ultimii ani a sporit numărul tranzacțiilor în sectorul produselor alimentare ambalate, companiilor căutând să atenueze impactul inflației, în timp ce medicamentele pentru slăbit au afectat cererea. Între 2019 și 2023 prețurile alimentelor au crescut cu 25%, un ritm mai rapid decât în cazul altor bunuri de consum și servicii, conform statisticilor Departamentului Agriculturii din SUA.

Kellanova își fabrică produsele în 21 de țări și le distribuie în peste 180 de state.

viewscnt
Afla mai multe despre
mars
kellanova