P3 își mărește echipa din România și o numește pe Cristina Pop în funcția de Head of Asset Management

P3 își mărește echipa din România și o numește pe Cristina Pop în funcția de Head of Asset Management
scris 27 feb 2017

P3, investitor, dezvoltator și manager de proprietăți pan-europene de logistică, își întărește echipa din România prin numirea Cristinei Pop în funcția de Head of Asset Management. Aceasta se va ocupa de managementul administrativ, financiar și operațional al celor 305.000 m2 ai P3 Bucharest, cel mai mare parc logistic din România.

Cristina Pop are 31 de ani și o experiență de nouă ani în sectorul imobiliar logistic local, precum și cunoștințe solide în managementul și închirierea proprietăților industriale. Și-a început cariera la Valad Asset Management în anul 2008, iar ulterior a ocupat timp de patru ani functia de Head of Industrial Agency în cadrul Jones Lang LaSalle (JLL).

De asemenea, P3 a internalizat serviciile de Property Management prin numirea Monicăi Andrei în funcția de Head of Property Management. Înainte de a se alătura P3, Monica a lucrat ca Property Manager în cadrul Building Support Services (BSS) timp de nouă ani, dintre care ultimii șase i-a petrecut la P3 Bucharest. Monica a absolvit Universitatea Politehnică din București, unde a obținut o diplomă de Master în Inginerie Hidroenergetică.

Roxana Buga s-a alăturat și ea echipei P3 în funcția de Property Management Accountant. În ultimii 10 ani a fost controlor financiar la BSS, lucrând pentru parcul P3 Bucharest. Roxana are o diplomă de Master la Facultatea de Management Financiar-Contabil de la Universitatea Spiru Haret.

Nokia revine puternic pe piața europeană de smartphone-uri, cu trei modele dotate cu Android CITEȘTE ȘI Nokia revine puternic pe piața europeană de smartphone-uri, cu trei modele dotate cu Android

P3 deține în parcul logistic P3 București 305.000 m2 de spații logistice dispuși în 11 depozite. Parcul este poziționat strategic, la doar 13 kilometri de centrul orașului și în imediata apropiere a șoselei de centură, ceea ce permite accesul facil către cele șase sectoare ale capitalei, către Aeroportul Internațional Henri Coandă, situat la 22 km distanță, și către autostrada A2. P3 a finalizat recent construcția a trei noi clădiri în P3 Bucharest Park și are în plan continuarea extinderii atât în parcul din capitală, cât și în zonele de centru și de vest ale României.

P3 este proprietar, dezvoltator și manager specializat în proprietăți logistice la nivel european. Baza de active a P3 cuprinde 165 de depozite construite la cele mai înalte standard totalizând 3,5 milioane de metri pătrați în nouă țări, și un portofoliu de terenuri cu avize de urbanism care permit dezvoltarea a peste 1,8 milioane de metri pătrați de spații logistice.

În România, P3 deține cel mai mare parc logistic din țară, P3 Bucharest, achiziționat de la CA Immobilien Anlagen AG la începutul anului 2015, ce cuprinde în prezent 11 depozite cu o suprafată totală de 305.000 de metri pătrați.

P3 este deținut de GIC, fondul suveran al statului Singapore.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
p3
cristina pop