Producătorul de ciocolată Lindt & Sprungli a avut vânzări peste așteptări în 2023 datorită prețurilor mari

Producătorul de ciocolată Lindt & Sprungli a avut vânzări peste așteptări în 2023 datorită prețurilor mari
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 ian 2024

Grupul elvețian Lindt & Sprungli, producătorul bomboanelor de ciocolată Lindor și al faimoșilor iepurași de ciocolată înveliți în folie de aur, a raportat marți o creștere organică de 10,3% a vânzărilor sale în 2023, un rezultat peste așteptări, grație prețurilor mai mari și vânzărilor bune pentru pralinele sale pe toate piețele, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vânzările Lindt & Sprungli au urcat anul trecut până la 5,20 miliarde franci elvețieni (6,06 miliarde de dolari), de la 4,97 miliarde franci în 2022, peste așteptările analiștilor care mizau pe vânzări de 5,18 miliarde franci. De asemenea, în 2023, Lindt & Sprungli a avut o marjă de profit operațional de aproximativ 15,5%, scrie Agerpres.

IKEA va reduce prețurile, în pofida atacurilor asupra rutelor maritime din Marea Roșie CITEȘTE ȘI IKEA va reduce prețurile, în pofida atacurilor asupra rutelor maritime din Marea Roșie

Compania a subliniat că cea mai mare parte a creșterii vânzărilor se datorează majorării prețurilor de comercializare, o soluție la care a recurs pentru a contracara costurile mai mari cu materiile prime, în special la ingredientul de bază, cacao. Industria ciocolatei se confruntă în prezent cu prețuri istorice la cacao. La bursa de la New York cotațiile futures la cacao au urcat în 2023 la cel mai ridicat nivel din ultimii 46 de ani și analiștii se așteaptă să rămână puternice în 2024.

În schimb, Lindt & Sprungli a precizat că schimbarea în franci elvețieni a veniturilor în alte valute a avut un impact negativ de 4,4% asupra vânzărilor sale. În ultimele 12 luni, francul elvețien s-a apreciat cu aproape 8% în raport cu dolarul american și cu 5% în raport cu moneda euro, ceea ce a creat presiuni asupra companiilor, precum Lindt, care obțin majoritatea veniturilor pe piețele din America de Nord și Europa dar raportează rezultatele în franci elvețieni.

Pentru 2024, producătorul de ciocolată mizează pe o creștere organică a vânzărilor cuprinsă între 6% și 8% precum și pe o creștere a marjei de profit operațional cuprinsă între 20 până la 40 de puncte de bază. 

viewscnt
Afla mai multe despre
lindt
ciocolată