Retailerul danez JYSK, profit dublu pe piața românească, cele mai bune rezultate de la intrarea în România, în urmă cu 10 ani

Retailerul danez JYSK, profit dublu pe piața românească, cele mai bune rezultate de la intrarea în România, în urmă cu 10 ani
scris 6 dec 2017

JYSK, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă, decorațiuni și textile pentru casă din Europa, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, a avut, în România, afaceri 363 de milioane de lei în anul fiscal încheiat în august 2017, cu peste 60% mai mari decât cele din anul precedent. Totodată, retailerul a raportat un profit de 54 de milioane de lei pe piața locală, aproape dublu față de anul anterior.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Acestea sunt cele mai bune rezultate de la intrarea pe piața locală, în urmă cu 10 ani. Cele mai bune evoluții au fost la vânzările de mobilă, saltele și lenjerii de pat.

Tranzacție: Auchan a preluat rețeaua OK Supermarket, intrând astfel pe acest segment de magazine CITEȘTE ȘI Tranzacție: Auchan a preluat rețeaua OK Supermarket, intrând astfel pe acest segment de magazine

"Unul dintre factorii care a contribuit la creșterea cifrei de afaceri și a profitului este strategia consecventă de expansiune și deschiderea de noi magazine. Suntem foarte încântați să anunțăm o creștere a targetului de magazine pe care le vom deschide în România, de la 100 la 135. Și la nivel organic rezultatele sunt foarte bune, majoritatea magazinelor vechi realizând vânzări mult peste cele de anul trecut”, spune Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria. 

Primul JYSK magazin din România a fost deschis în 2007, la Oradea. În prezent, JYSK are 52 de magazine în România și un număr de 623 de angajați.

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 2,5 miliarde de euro și operațiuni în peste 40 de țări.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
jysk
retail
mobila
decoratiuni
textile
retail
retailer
afaceri
vanzari