Compania Profi, una dintre cele mai mari rețele de supermarketuri din România, a închiriat 800 de metri pătrați în clădirea de birouri Anchor Plaza din București, deținută de Anchor Grup.
Anchor Plaza are 12 etaje supraterane, iar Profi va ocupa al cincilea etaj al imobilului.
Cu magazine prezente în 419 localități și o echipă de peste 14.000 de oameni, Profi este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România.

Printre principalii chiriași ai Anchor Plaza se numără Bertrandt, Pole to Win, GfM Research Adobe, Euroweb, Caroli Foods, Credit Europe Bank, LC Waikiki, Marks & Spencer, Securitas, Essilor și Polisano. Rata de ocupare a clădirii este de aproximativ 85%.