Topul retailerilor: Kaufland rămâne lider în comerțul românesc, cu afaceri de 2,1 miliarde euro în 2016

Topul retailerilor: Kaufland rămâne lider în comerțul românesc, cu afaceri de 2,1 miliarde euro în 2016
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 iun 2017

Cele mai mari 10 rețele de comerț modern au reușit să obțină anul trecut în România profituri cumulate de 321 milioane euro, în creștere cu 15% față de anul anterior, la o cifră de afaceri cumulată de peste 10 miliarde de euro, în creștere cu 10% comparativ cu 2015, potrivit datelor din bilanțurile financiare depuse la Ministerul Finanțelor, consultate de News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Kaufland România, care a ajuns la o rețea de 115 hipermarketuri, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 9,69 miliarde lei (2,13 miliarde euro), în creștere cu 5,6% față de 2015, potrivit datelor transmise de companie.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe, retailerul a înregistrat un profit de 653 de milioane de lei (145 de milioane de euro), în creștere cu 0,67% față de anul anterior. Grupul german Kaufland a intrat pe piața din România din anul 2005.

Kaufland avea anul trecut, în medie, 14.070 de angajați în România, cu 6% peste media anului 2015, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din țară.

Topul retailerilor din bricolaj: Dedeman a depășit în 2016 pragul de 1 miliard de euro după cifra de afaceri CITEȘTE ȘI Topul retailerilor din bricolaj: Dedeman a depășit în 2016 pragul de 1 miliard de euro după cifra de afaceri

După cifrele de afaceri din 2016, a doua poziție a podiumului este ocupată de francezii de la Carrefour, care și-au crescut vânzările cu 10% în România, până la aproape 5,6 miliarde lei (1,26 miliarde de euro). Și profitul net a crescut cu 28,5%, până la 164 milioane lei (36,4 milioane euro).

Compania a ajuns la peste 9.100 de angajați.

Grupul francez de retail Carrefour a ajuns, la finalul anului 2016, la o rețea de 298 de magazine în România, din care 32 de hipermarketuri, 213 supermarketuri și 53 de magazine de proximitate.

În 2016, Carrefour a integrat rețeaua Billa din România, în urma achiziției.

Carrefour a anunțat, la finalul lunii decembrie 2015, că a semnat un acord cu grupul Rewe pentru achiziția Billa România, cu o rețea de 86 de supermarketuri la nivel național.

Al treilea clasat în topul retailerilor este Lidl, care a ajuns în 2016 la o cifră de afaceri de 5,57 miliarde de lei (1,24 miliarde de euro) în România, în creștere cu 18% față de 2015.

Retailerul german de tip discount, care a ajuns la o rețea de 200 magazine în 2016, și-a crescut profitul cu 26,6%, până la 217 milioane de lei (48,3 milioane euro).

Retailerul avea peste 4.200 de angajați în 2016. Parte a grupului Lidl&Schwarz, care deține cea mai mare rețea de magazine de tip discount din Europa, Lidl a rebranduit toate cele 107 magazine preluate, în 2010, de la Plus și a deschis, într-o singură zi - 6 octombrie 2011, 11 magazine noi în România.

După ce în 2015 Auchan a trecut pe profit după doi ani de pierderi, în 2016 retailerul a ajuns din nou pe pierdere. Astfel, anul trecut francezii de la Auchan au înregistrat pierderi de aproape 24 milioane lei (5,3 milioane euro) în România.

Pe de altă parte cifra de afaceri a crescut cu 10%, ajungând la 4,89 miliarde lei (peste 1 miliard euro).

Retailerul a finalizat în 2014 cea mai mare tranzacție din retail, și anume achiziția celor 20 de hipermarketuri Real, de la grupul german Metro.

Prezent în România din 2006, Auchan a ajuns la o rețea de 33 de hipermarketuri. Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri, cu 280.000 de metri pătrați de suprafața netă de vânzare. Retailerul are în România circa 10.000 de angajați.

Și Metro Cash & Carry, care se adresează revânzătorilor, a înregistrat profit anul trecut. Primul retailer internațional care a intrat în România în urmă cu peste 20 de ani a raportat un profit triplu față de 2015, ajungând la 103 milioane lei (22,9 milioane de euro) în 2016, la o cifră de afaceri de 4,35 miliarde lei (968 de milioane euro). Nemții aveau în 2016 peste 4.100 de angajați în România.

Mega Image a deschis în România 28 de supermarketuri și 40 de magazine de proximitate în 2016, iar numărul total al magazinelor operate de Ahold Delhaize pe piața locală a ajuns la sfârșitul anului trecut la 526, potrivit datelor publicate de companie.

Anul trecut, retailerul a înregistrat o cifră de afaceri de 4,3 miliarde de lei (961 de milione euro), în creștere cu 21,4% față de 2015.

Mega Image a obținut în 2016 un profit de 134,8 milioane lei (circa 30 milioane euro). Compania are peste 8.600 de angajați la finalul anului 2016.

Însă cea mai mare creștere a cifrei de afaceri a bifat-o Profi. Retailerul a încheiat 2016 cu venituri de peste 3,5 miliarde lei (788 milioane euro), cu aproape 40% mai mari decât în 2015, și un profit net de 126 milioane de lei (28,1 milioane euro), dublu față de anul anterior.

Cu magazine prezente în 308 localități și aproape 12.000 de angajați, Profi este reteaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România.

La începutul lunii februarie, Consiliul Concurenței a anunțat că a autorizat tranzacția prin care firma MEP Retail Investments, care face parte din fondul de investiții Mid Europa Partners ce deține clinicile Regina Maria, preia cele peste 500 de magazine din rețeua Profi Rom Food din România.

Și afacerile Selgros Cash&Carry România au crescut anul trecut cu 12,3%, la 3,3 miliarde lei (732 milioane euro).

Profitul net a scăzut în 2016 cu 41,5%, la 25,2 de milioane lei (5,6 milioane de euro), potrivit datelor raportate la Ministerul Finanțelor.

Selgros Cash&Carry România este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare rețea cash&carry și comerț en-gros din Europa, cu operațiuni în Elveția, Franța, Germania, Polonia, România și Rusia.

De asemenea, compania de retail Rewe România, care cuprinde două divizii de discount cu brandurile Penny Market și XXL Mega Discount, a înregistrat, anul trecut, afaceri în creștere cu 7,8% față de 2015, până la 2,86 miliarde lei (636 milioane euro).

Și profitul net al companiei a urcat cu 84,7%, ajungând la 23,7 milioane lei (5,2 milioane euro).

Un alt retailer care nu a reușit să aibă profit în 2016 este Cora România.

Rețeaua a avut afaceri mai mari doar cu 1,2%, comparativ cu 2015, până 1,74 miliarde lei (387 milioane euro), în timp ce pierderile s-au diminuat la 5,85 milioane lei (1,3 milioane euro), de la aproape 40 de milioane lei în 2015.

viewscnt
Afla mai multe despre
kaufland
ministerul finantelor
carrefour