„Au nevoie de această certitudine acum!”. Producătorii auto europeni cer urgentarea pachetul de măsuri pentru industria auto

Companiile auto din Europa au transmis un nou mesaj, prin care cer, de această dată, urgentarea pachetului de măsuri care ar urma să stimuleze și să susțină industria auto europeană.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a transmis Comisiei Europene și celorlalte autorități europene că „solicită progrese substanțiale în negocierile privind pachetul legislativ pentru industria auto”, un pachet despre care se vorbește deja de un an și care stagnează într-o fază intermediară a negocierilor.

Producătorii auto au adus în discuție pentru prima dată și un termen de finalizare: începutul anului viitor, dar ACEA spune că industria, producătorii de vehicule și cei de componente „au nevoie de această certitudine acum”.

Șeful Mercedes, Ola Kallenius, care este și președinte al ACEA în această perioadă, pune în oglindă investițiile industriei în electrificare și nevoia unei legiferări care să susțină industria.

ULTIMA ORĂ Ieftinire în benzinării. A doua din ultimele 3 luni la benzină, care a ajuns la doar un ban peste pragul de 10 lei CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Ieftinire în benzinării. A doua din ultimele 3 luni la benzină, care a ajuns la doar un ban peste pragul de 10 lei

„Producătorii europeni de vehicule își accelerează cu succes transformarea către mobilitatea cu emisii zero. Acum este momentul ca UE să reformeze cadrul legislativ, astfel încât acesta să contribuie la atingerea triplului obiectiv de decarbonizare, securitate economică și menținere a locurilor de muncă”, a transmis Källenius la finalul unei întâlniri a Consiliului de Administrație al ACEA.

Producătorii de vehicule vorbesc despre „progresele înregistrate către o relație comercială mai echilibrată și mai sustenabilă cu China”, ca urmare a semnării acordului prin care China își va reduce exporturile de hibride în UE, dar spun că acum ar fi momentul pentru ca „pachet auto” să creeze „condiții pragmatice și competitive pentru transformarea industriei în Europa”.

În același timp, industria auto amintește că „obiectivele cu penalități” nu pot realiza transformarea, ci numai transformarea „bazată pe piață”, care implică „respectarea alegerilor consumatorilor”. Mesajul țintește direct eliminarea restricției drastice în 2035 de eliminare a motoarelor cu combustie. Asociația industriei auto aduce și alte argumente pentru acest lucru: „menținerea locurilor de muncă și timp suficient pentru a realiza investiții în noi lanțuri valorice pentru a crește reziliența Europei”.

Companiile auto din Europa cer, prin acest nou apel, „un cadru de politici fezabil și pe termen lung”, care să ofere industriei „condiții realiste și flexibilitate” pentru a atinge țintele de CO2. Ei menționează rolul necesar al combustibililor regenerabili și al materialelor ecologice. De asemenea, vorbesc despre un mecanism de calculare a mediei de emisii pe cinci ani, care ar urma să înceapă în 2028.

ULTIMA ORĂ Va construi gigantul BYD mașini în România? Numărul 2 în compania chineză, Stella Li, vine la București pentru „o întâlnire importantă” CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Va construi gigantul BYD mașini în România? Numărul 2 în compania chineză, Stella Li, vine la București pentru „o întâlnire importantă”

De asemenea, se cere o ajustare a reglementărilor pentru vehiculele comerciale ușoare, care sunt dezavantajate în legislația actuală.

Industrial Acceleration Act, viitoarea lege europeană destinată industriei auto, ar trebui să ofere un calendar de implementare fezabil, în conformitate cu realitatea, spune ACEA, care mai spune că legea ar trebui să ofere stimulente suplimentare producătorilor de vehicule pentru localizarea producției în Europa, cu ajutorul unor super-credite pentru cei care produc baterii în UE și pentru cei care produc mașini în UE.

Este menționată și nevoia de a „a lua în considerare investițiile membrilor ACEA în țările vecine” precum și „o modalitate de a include Marea Britanie”.

Întreg mesajul coincide în mare măsură cu acordul pe care l-au încheiat Franța și Germania în fața negocierilor cu Comisia Europeană pe tema măsurilor destinate industriei auto.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3426 -0.0023-0.04 %
1 USD4.7698 -0.0245-0.51 %
1 GBP6.4052 +0.0175+0.27 %
1 CHF5.8059 +0.0195+0.34 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite