Vinul zilei: un roșu pentru sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena, un vin care reprezintă Oltenia "vie și profundă"

Vinul zilei: un roșu pentru sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena, un vin care reprezintă Oltenia "vie și profundă"
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 17 mai 2023

Vinul Sfinții Constantin și Elena 2018 de la Crama Oprișor este parte a colecției Cupola Sanctis, un demers care și-a dorit să aducă un omagiu celui mai adânc și intim aspect al Olteniei profunde: credința. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Crezul cramei Oprișor este acela că vinul este un izvor nesecat de inspirație și emoție. Pe cele 250 de hectare de viță-de-vie sunt cultivate atât soiuri de struguri românești, cât și soiuri internaționale. Tradițiile, credințele și obiceiurile Olteniei sunt păstrate și încorporate în vinurile cramei Oprișor, cele care păstrează și duc mai departe autenticitatea locului. 

Cu prilejul unei mari sărbători creștinești ne întâlnim din nou cu acest vin deosebit de apreciat, un asamblaj savuros de Cabernet Sauvignon și Merlot.

Cabernet Sauvignon-ul este numit și “regele vinurilor roșii”, aducând în prim plan arome de stafidă neagră, cedru, violet, piele și tabac. 

Merlot sau “roșul doamnelor” este apreciat pentru eleganța-i catifelată, textura fină și stilul abordabil. Are un gust neted, cu aciditate scăzută și arome de smochine, cireșe, fructe de pădure, mure și uneori un indiciu de cacao.

Recomandarea de astăzi, Sfinții Constantin și Elena 2018, este un vin roșu sec, care aparent te face să crezi că ai de-a face cu un vin greu, serios, dar ulterior deschide note mai vesele, de fructe roșii, ciocolată, prune uscate, vanilie, condimente și unt. Taninurile sunt bine șlefuite și postgustul lung. Un vin semnat de Liviu Grigorică, care poate fi oferit în dar prietenilor sau savurat pur și simplu cu aceștia.

Vinul poate fi cumpărat de aici.

Unvinpezi.ro este un magazin online de vinuri care oferă peste 500 de etichete la cele mai bune prețuri. Pe Unvinpezi.ro veți găsi în fiecare zi, la ofertă, un vin excepțional, evaluat de experți. El va avea cel mai mic preț din online-ul românesc. Alături de el, sute de alte sticle alese pe sprânceană și o selecție de spirtoase. În plus, ai opțiunea de a deveni membru premium și astfel să beneficiezi de o mulțime de beneficii.   

viewscnt
Afla mai multe despre
vin
unvinpezi
cel mai ieftin vin
pret vin
vin ieftin