Caii de la Letea Quintessence Reserva Vol.2 de la Via Viticola are o structură plină, cu taninuri intense, coapte și catifelate.
Crama Via Viticola se află lângă dealurile Săricii și ale Niculițelului, în cea mai veche podgorie din Dobrogea. Pe cele 400 de hectare de teren sunt plantate soiuri precum Aligote, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Riesling de Rin, Pinot Gris, Fetească Albă, Fetească Regală, Muscat Ottonel, Petit Verdot, Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon sau Merlot.
Recomandarea noastră de astăzi, Caii de la Letea Quintessence Reserva Vol.2, este un vin roșu sec, un cupaj de 5 soiuri de struguri: Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc și Petit Verdot. Catifelat, rafinat și bine structurat, vinul dezvăluie taninuri ferme și arome fructate, continuate de note condimentate și de vanilie. Degustați acest vin la 16-18 grade Celsius, alături de preparate din carne albă, vânat sau carne roșie.
Răzvan Avram: “Un cupaj eclectic din 5 soiuri roșii crescute pe colinele fierbinți ale Dobrogei: Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc și Petit Verdot. Vinul rezultat are în compoziție "mult soare", care se se regăsește din plin în notele de fructe negre bine coapte. Culoarea este grena, cu bordură vișinie, iar nasul, foarte expresiv, aduce piper, fructe roșii de pădure și declinări minerale, de grafit. Corpul este amplu, taninurile sunt bine evidențiate, la fel ca și alcoolul și aciditatea. Gustul, complex, debutează cu cireșe negre și coacăze, după care vin senzații de lemn dulce și praf de cacao. Postgustul, foarte lung, cu o elegantă astringență, lasă impresii dulci-amărui și aluzii condimentate. Recomand o aerare, în decantor, timp de minimum 2-3 ore, pentru a îmblânzi firea nărăvașă a vinului și a-i scoate la iveală latura fină și catifelată.”
Vinul poate fi cumpărat de aici.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Unvinpezi.ro este un magazin online de vinuri care oferă peste 500 de etichete la cele mai bune prețuri. Pe Unvinpezi.ro veți găsi în fiecare zi, la ofertă, un vin excepțional, evaluat de experți. El va avea cel mai mic preț din online-ul românesc. Alături de el, sute de alte sticle alese pe sprânceană și o selecție de spirtoase. În plus, ai opțiunea de a deveni membru premium și astfel să beneficiezi de o mulțime de beneficii.