Zeci de unități din județul Giurgiu care produc și vând alimente au fost închise de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), după ce au fost găsite mai multe nereguli, cele mai grave fiind mizeria, produsele expirate și mucegăite, dar și prezența gândacilor și a insectelor. Echipele de control au dat amenzi în valoare de peste 1,5 milioane de lei. ”Gândacii, mizeria și produsele neconforme nu au culoare politică”, este replica președintelui ANPC Horia Constantinescu pentru cei care acuză că acțiunile instituției sunt influențate politic.

