România a acordat o concesiune minieră unei companii susținute de gigantul american de capital privat Amerocap pentru un proiect prezentat anterior de Profit.ro și în care este pregătită o investiție indicată la acest moment ca urmând să fie de 1 miliard dolari.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Este vorba de o investiție într-o mină de magneziu dezafectată, din apropierea orașului Oradea, unde vor fi construite unități de procesare care să folosească energie regenerabilă și să recicleze aluminiul.
Datele analizate de Profit.ro indică faptul că este vorba exploatarea zăcământului de brucit din Budureasa, județul Bihor, cu obiectivul de a produce prima tonă de magneziu metalic în România până în 2027, cu ținta de a atinge o capacitate de producție de 90.000 de tone pe an până în 2032-2034.
Ultimele două mine europene care produceau magneziu, una din Norvegia și cealaltă în Franța, au fost închise în 2001, unul dintre motive fiind și competiția importurilor ieftine din China.
În funcție de evoluția capacității de producție, proiectul este prezentat ca urmând să creeze până la 1.000 de locuri de muncă directe și până la 10.000 de locuri de muncă indirecte.
Compania se prezintă ca urmând să fie a fi producătorul principal de magneziu metalic (Mg) al UE, oferind Europei o alternativă de aprovizionare internă pentru cererea sa, care este în prezent 100% importată.
La momentul la care Profit.ro a relatat și despre acest proiect era arătat că factorii de decizie din Uniunea Europeană au lansat o inițiativă destinată relansării producției interne de magneziu, utilizat în diferite produse din aluminiu și oțel, și există cel puțin trei firme care au proiecte în acest sens, dintre care două în România.
A fost relatat atunci că firma Verde Magnesium, susținută de fondul de private Amerocap, vrea să redeschidă o mină de magneziu în zona de vest a României și încearcă să obțină autorizațiile necesare din partea Guvernului de la București. Președintele firmei Verde Magnesium este Bernd Martens, fost director de achiziții la constructorul auto german Audi.
Bernd Martens a declarat pentru Financial Times că mina și uzina din România vor ajuta Bruxelles-ul să-și îndeplinească obiectivul de o mai mare independență pentru metalele vitale necesare tranziției ecologice.
El și-a exprimat încrederea că exploatarea magneziului va reporni, în pofida opoziției locale și a provocărilor de mediu care au afectat proiectele anterioare.
Luna trecută, România a câștigat un dosar de arbitraj internațional inițiat de grupul minier canadian Gabriel Resources, lcare solicita despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari pentru o mină de aur planificată în țară, dar care a fost blocată de grupurile de mediu.
Amplasamentul investiției este al unei mine de magneziu închisă în 2014, la momentul respectiv fiind ultima care funcționa în Europa.
Producția este planificată până la sfârșitul anului 2027 și să ajungă la 90.000 de tone pe an, jumătate din oferta UE și 9% din producția globală.
Peste 90% din magneziu, esențial pentru fabricarea aliajelor ușoare de aluminiu utilizate în mașini și ambalaje, este importat din China. Astfel, aproximativ 87% din oferta globală de magneziu și 95% din consumul european provin din China, care a redus drastic producția pentru a economisi energie pe măsură ce prețurile cresc.
UE și-a stabilit obiective ambițioase -.Vrea să exploateze 10% din consumul de minerale critice să proceseze 40% și să recicleze 15% până în 2030.
Cifrele furnizate de firma de consultanță CM Business Consulting arată că piața magneziului este una relativ mică, producția anuală fiind de aproximativ un milion de tone, comparativ cu piața aluminiului care este de 67 de milioane de tone pe an. În schimb, magneziul joacă un rol vital într-o gamă largă de produse. "Doza de aluminiu așa cum o cunoaștem precum și aripile unui avion Airbus modern nu ar putea exista fără magneziu", subliniază Alan Clark de la CM Business Consulting.
Amerocap a mai fost implicată în diferite proiecte în România, ajungând și la proces contra Chimcomplex pentru combinatul Oltchim.
Profit.ro anunțase că fondul american de private equity Amerocap, care se prezintă ca având plasamente de peste 1 miliard de dolari și care și-a exprimat interesul de a investi în societatea de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier de la Marea Neagră din portul Constanța, fapt care a dus la explozia pe bursă a prețului acțiunilor firmei constănțene, se judecă cu combinatul chimic Chimcomplex, pe care l-a sprijinit cu servicii de consultanță la preluarea principalelor active ale Oltchim, după ce compania controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza a renunțat la serviciile consultanților americani.
Amerocap este un investitor de private equity care vizează dispersarea riscurilor prin multiple plasamente în sectorul de energie și în industria de apărare și care se prezintă ca având plasamente de peste 1 miliard de dolari. Fondurile Amerocap au echipe de investiții la New York, Washington, Londra, București și Cali, al treilea oraș ca mărime al Columbiei.
Cei de la Amerocap au anunțat încă din ianuarie 2019 că evaluează posibilitatea de a efectua investiții în Portul Constanța, unde își desfășoară activitatea și Oil Terminal.
Fondurile Amerocap sunt în parteneriat cu Abraham Group, care îl are ca șef pe Spencer Abraham, fostul secretar al Departamentului Energiei a SUA din perioada 2001-2005, în Administrația președintelui George W. Bush, și care s-a lansat în politică în calitate de senator de Michigan.
Președinte și co-fondator al Abraham Group este și Joseph McMonigle, fost vicepreședinte al Agenției Internaționale a Energiei (IEA), afiliată Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCDE). Amerocap a fost înființată în 2012 de către Jacques Tohme, ințial în scopul consilierii investitorilor americani interesați de privatizări și IPO-uri de companii românești. Tohme este și șeful companiei petroliere britanice Tailwind Energy, care are concesionate perimetre offshore de hidrocarburi în sectorul britanic al Mării Nordului.
