Surpriză: Noii proprietari ai hotelului Radisson readuc în România, după 4 ani, unul dintre cele mai mari branduri de lux din lume

Surpriză: Noii proprietari ai hotelului Radisson readuc în România, după 4 ani, unul dintre cele mai mari branduri de lux din lume
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 mai 2018

Noii proprietari ai hotelului Radisson Blu din București, fondul de investiții Revetas Capital și Cerberus Capital Management, au readus brandul de lux Hugo Boss la parterul clădirii. Cel mai probabil, magazinul urmează să fie deschis în următoarele săptămâni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Astfel, retailerul de modă Hugo Boss revine în România și pe Calea Victoriei din București, după patru ani de la închiderea singurelor două magazine monobrand pe care le-a deținut în țară, respectiv în Capitală și Constanța.

Hotelul, care face parte din complexul hotelier Radisson, a fost vândut la finalul anului unui consorțiu alcătuit din fondul de investiții Revetas Capital și Cerberus Capital Management de către compania Elbit Imaging, tranzacție anunțată în premieră de Profit.ro.

FOTO O tânără debutează în afaceri cu o cofetărie dedicată exclusiv câinilor CITEȘTE ȘI FOTO O tânără debutează în afaceri cu o cofetărie dedicată exclusiv câinilor

Hugo Boss este unul dintre cele mai mari branduri de lux din lume, cu 14.000 de angajați și vânzări de 2,7 miliarde de euro în 2017.

Magazinul care va fi deschis în hotelul de pe Calea Victoriei vine astfel în completarea brandurilor de modă de lux deja prezente în Radisson, printre care Burberry, Casa Frumoasa sau La Perla.

Calea Victoriei, una dintre cele mai importante artere comerciale din România, a atras în ultimii doi ani atenția mai multor retaileri care au deschis magazine, printre aceștia COS (parte din grupul H&M), Bigotti sau Yokko. Cu toate acestea, multe spații sunt goale, unele magazine fiind închise la doar câteva luni de la deschidere.  

viewscnt
Afla mai multe despre
hugo boss
radisson
magazin