EXCLUSIV Israelienii de la Elbit au vândut complexul Radisson, tranzacție anunțată de Profit.ro din primăvară. Prețul semnat în această seară, mai mic decât cel anunțat. Este cea mai mare tranzacție hotelieră din istoria turismului românesc

EXCLUSIV Israelienii de la Elbit au vândut complexul Radisson, tranzacție anunțată de Profit.ro din primăvară. Prețul semnat în această seară, mai mic decât cel anunțat. Este cea mai mare tranzacție hotelieră din istoria turismului românesc
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 29 nov 2017

Israelienii de la Elbit Imaging au semnat în această seară contractul pentru vânzarea complexului hotelier Radisson Blu din Capitală, pentru aproximativ 169 de milioane de euro, unul dintre cumpărători fiind fondul de investiții Revetas Capital, tranzacție care confirmă informațiile anunțate încă din primăvară de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Revetas este susținut în această tranzacție de fondul american Cerberus.

Aceasta este cea mai mare tranzacție hotelieră din istoria turismului românesc.

Revetas deține în România mall-ul Vitantis din București, fiind un fond specializat în achiziția de active imobiliare cu dificultăți financiare, pe care ulterior le vinde.

Pentru hotelurile Radisson din București, respectiv Radisson Blu și Park Inn, Elbit a încercat să obțină 185 milioane euro, conform surselor Profit.ro.

Israelienii au vândut către două fonduri de investiții întreaga participație, de peste 98%, deținută la Radisson, tranzacția fiind estimată să fie finalizată luna viitoare.

Ei au fost consiliați de compania de consultanță imobiliară JLL.

UPDATE Informația a fost confirmată, fiind anunțată de vânzător la bursă.

Elbit a semnat un acord neangajant pentru vânzarea complexului în august, confirmând informațiile prezentate anterior de Profit.ro. Holdingul israelian nu a dezvăluit atunci numele cumpărătorului, anunțând atunci doar valoarea tranzacției, respectiv 177,5 milioane de euro, cea mai mare din sectorul hotelier din România. Suma pentru care au semnat în final este însă ușor mai mică, respectiv 169 milioane euro.

Recent, surse apropiate tranzacției au declarat pentru Profit.ro că viitorul proprietar al celor două hoteluri din complex, Radisson Blu și Park Inn, va fi fondul de investiții Revetas Capital, specializat în achiziția de active imobiliare cu dificultăți financiare, pe care ulterior le vinde. Revetas deține în România mall-ul Vitantis, din București, activ cumpărat în 2013 în schimbul a 26 milioane de euro.

Nou studiu: Când pot fi găsite cele mai ieftine bilete pentru avion și hoteluri CITEȘTE ȘI Nou studiu: Când pot fi găsite cele mai ieftine bilete pentru avion și hoteluri

O sumă nespecificată din câștigul net de aproximativ 81 milioane de euro ce va reveni israelienilor de la Elbit în urma vânzării complexului Radisson va fi acordată, sub formă de împrumut, viitorului proprietar.

Elbit Imaging (anterior Elbit Medical Imaging) a intrat pe piața românescă la începutul anilor 2000, prin achiziția fostului hotel București, cel mai mare din Capitală în regimul comunist. Sub emblema Radisson, hotelul a fost deschis în 2003, după o investiție de 70 de milioane de euro.

Tranzacție israeliană în turism: Administratorii hotelului Sinaia cumpără hotelul Rina Vista din Poiana Brașov, cu 2,7 milioane euro CITEȘTE ȘI Tranzacție israeliană în turism: Administratorii hotelului Sinaia cumpără hotelul Rina Vista din Poiana Brașov, cu 2,7 milioane euro

În celălalt corp al fostului hotelul București, israelienii au deschis un aparthotel, Centre Ville, cu 294 de camere, pe care l-au transformat în 2015, cu o investiție de 7 milioane de euro, într-un Park Inn de patru stele, cu 240 de camere.

Radisson Blu este unul dintre cele mai importante branduri hoteliere din lume, operând aproape 300 de hoteluri în 69 de țări, iar Radisson București este cel mai mare hotel de 5 stele din România, într-o piață în care concurează, printre altele, cu InterContinental, Hilton, Sheraton și Marriott.

Radisson Blu este parte a Carlson Rezidor Hotel Group, care include, de asemenea, brandurile Quorvus Collection, Radisson, Radisson RED, Park Plaza, Park Inn by Radisson și Country Inns & Suites By Carlson.

În noiembrie anul trecut a fost anunțat că al doilea hotel sub brandul Radisson Blu din România va fi deschis în prima parte a anului 2018 la Brașov, printr-o investiție de 10 milioane euro, în urma unui contract de franciză semnat de Carlson Rezidor Hotel Group, care deține brandul, și Tresor Com, o companie controlată de familia Neamțu din Brașov.

viewscnt
Afla mai multe despre
elbit imaging
complex radisson
park inn
vanzare
castig
revetas capital