

Țările Uniunii Europene au convenit să mențină pragul actual de 3 ore pentru compensarea întârzierii zborurilor în următorul set de drepturi ale pasagerilor de transport aerian din UE și să solicite o mai mare transparență a prețurilor pentru bagajele de mână, a declarat run diplomat de rang înalt al UE, citat de Reuters.
Compania care administrează Castelul Bran a raportat un profit de 33,67 milioane de lei anul trecut, în creștere cu 10% față de câștigul net anunțat în 2024.
Grupul Eturia, touroperator specializat pe destinații exotice, nu exclude posibilitatea atragerii unui partener strategic, dar o astfel de decizie trebuie să fie aliniată atât cu strategia companiei cât și cu echipa și interesele clienților, anunță, într-o discuție cu Profit.ro, Sorin Stoica, CEO și fondator Eturia.
Cumnata lui Radu Mazăre - fost primar al municipiului Constanța, ginerele lui Nicușor Constantinescu - fost președinte al Consiliului Județean Constanța, și asociații lor vor încasa circa 25% din afacerea cu hotelul de 5 stele Radisson Blu, a cărui construcție a fost recent autorizată în stațiunea Mamaia, potrivit surselor Profit.ro.
Satul Viscri continuă să atragă investiții în segmentul turismului de nișă, iar cel mai nou proiect deschis aici este Azuria Viscri, o proprietate restaurată timp de peste patru ani și transformată într-o unitate de ospitalitate care pune accent pe patrimoniul local, gastronomia tradițională și colaborarea cu producătorii din comunitate.
Cheltuielile turiștilor străini în România au depășit 5 miliarde de euro în 2025, potrivit datelor Eurostat.
Retailerul german Lidl continuă dezvoltarea rețelei la nivel național și inaugurează două magazine, unul în municipiul Bacău și unul în Florești, județul Cluj.
Ecoturismul poate deveni unul dintre motoarele de dezvoltare pentru comunitățile rurale din România, în special în zona Munților Făgăraș, prin valorificarea patrimoniului natural, a gastronomiei și a tradițiilor locale, consideră Istvan Szabo, director dezvoltare afaceri verzi Conservation Carpathia.
Wizz Air, principala companie aeriană low-cost din România, anunță inaugurarea completă a tuturor rutelor sale de vară din România către insulele grecești
Booking Holdings România, centrul de operațiuni IT al gigantului american ce operează mai multe branduri de servicii turistice online și alte servicii conexe, cel mai cunoscut fiind platforma de rezervări Booking.com, a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 222,8 milioane de lei, în creștere cu 23,9% față de nivelul înregistrat în 2024, conform datelor de la Ministerul Finanțelor.
Familia Lazăr și partenerii săi, care dețin complexul hotelier de 4 stele Caro din București, intenționează să cumpere de la fostul diplomat Ion Maticiuc și de la milionarul Pâris Mouratoglou un aparthotel cu 29 de unități învecinat proprietății lor, cu planul de a-l introduce în circuitul turistic, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Tarom și Etihad Airways au semnat un acord comercial de tip codeshare, care conectează pasagerii din România cu rețeaua globală de destinații Etihad Airways, prin hub-ul Abu Dhabi.
După ce timp de opt ani de zile a fost restaurată cu fonduri europene în valoare de 4 milioane de euro, Cetatea Ladislau de la Coronini, obiectiv istoric de pe Clisura Dunării, a reintrat oficial în circuitul turistic.
Peste 1.700 de tineri români au fost selectați pentru a primi permise de călătorie la runda din această primăvară a programului DiscoverEU, prin intermediul căruia tinerii europeni cu vârsta de 18 ani pot călători gratuit cu trenul în spațiul comunitar.
Wizz Air anunță planurile de a introduce conectivitatea prin Starlink la bordul întregii sale flote începând cu anul 2027.
Vile pe piloni, piscine „infinite” și plaje private la prețuri reduse: din lipsă de turiști, hotelurile din Dubai se orientează către clienții locali, care acum au căpătat acces la acest nivel de lux în plin război din Orientul Mijlociu.
Președintele Nicușor Dan anunță că Ministerul Apărării și Ministerul de Interne vor intensifica, în timpul verii, misiunile de cercetare și recunoaștere a eventualelor pericole, scopul fiind ca litoralul românesc să fie în siguranță.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2644 | +0.0043 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5839 | -0.0005 | -0.01 % |
| 1 GBP | 6.1267 | -0.0143 | -0.23 % |
| 1 CHF | 5.5564 | +0.0060 | +0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro