Cele 27 de state membre vor trimite acum propunerea Parlamentului, care o va evalua începând de săptămâna viitoare.
Parlamentul European nu agreează pachetul de măsuri propus inițial de Comisia Europeană, în urmă cu mai bine de un deceniu.
Comisia propusese ridicarea pragului de compensare la 4 ore, iar statele membre au încercat să plafoneze suma la 500 euro.
Conform regulilor în vigoare din 2004, pasagerii zborurilor cu întârzieri de peste 3 ore pot solicita compensații de la 250 euro până la 600 euro, în funcție de durata zborului.
Statele membre au decis să mențină aceste limite în ceea ce privește chestiunea controversată a compensațiilor pentru întârzieri.
Această problemă a adus companiile aeriene, care au cerut mai multă flexibilitate pentru a rămâne competitive, în fața asociațiilor de protecție a consumatorilor.
În ceea ce privește cealaltă problemă controversată, respectiv taxele percepute de unele companii aeriene pentru bagajele de mână, statele membre au propus obligarea companiilor aeriene să includă taxele pentru bagajele de mână în prețul de bază al biletului, cu posibilitatea de a oferi reduceri consumatorilor care nu aleg această variantă.
Aceste taxe au fost criticate pe larg de asociațiile pentru drepturile consumatorilor din întreaga UE și au declanșat o bătălie politică în 2024, când ministerul spaniol pentru drepturile consumatorilor a amendat companiile aeriene low-cost cu 179 milioane euro pentru că le-au perceput.
Companiile aeriene au făcut apel împotriva amenzii.
De asemenea, statele membre au păstrat neschimbate regulile care permit unui adult însoțitor să stea lângă un copil fără a plăti o taxă și care obligă companiile aeriene să acorde mai multe servicii în cazul pierderii conexiunilor.
Totodată, țările UE au respins posibiltatea ca o companie aerienă să oblige pasagerii să descarce o aplicație pe telefonul mobil pentru a avea acces la cartea de îmbarcare, o practică introdusă anul trecut de Ryanair.

















