Două treimi din locurile de cazare de la Moneasa, închise iarna din cauza facturilor prea mari

Două treimi din locurile de cazare de la Moneasa, închise iarna din cauza facturilor prea mari
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 dec 2022

Două treimi din locurile de cazare de la pensiuni și vile din stațiunea montană Moneasa sunt închise de Revelion, iar proprietarii au decis să-și mențină suspendată activitatea pe tot parcursul iernii din cauza facturilor mari la utilități, în special cele legate de încălzirea spațiilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei, a declarat că de la începutul sezonului rece a primit mai multe înștiințări de la patroni din industria turismului că își vor suspenda activitatea pe timpul iernii, inclusiv de sărbătorile de iarnă, când cererea de locuri de cazare era cea mai mare în anii anteriori, scrie Agerpres.

FOTO Alexandrion Group redeschide fostul hotel New Montana din Sinaia, după o investiție de 17 mil. euro CITEȘTE ȘI FOTO Alexandrion Group redeschide fostul hotel New Montana din Sinaia, după o investiție de 17 mil. euro

„Din cauza condițiilor economice, a costurilor mari cu încălzirea spațiilor de cazare, cu iluminatul și cu toate celelalte utilități, numărul pensiunilor și vilelor care mai primesc turiști s-a redus considerabil. Mai avem în jur de 500 de locuri de cazare disponibile din cele 1.500 pe care le are Moneasa. Sunt probleme mari pe care le întâmpină patronii, care preferă să redeschidă abia în sezonul cald, în luna mai”, a declarat primarul comunei Moneasa.

El a spus că doar un hotel mai este deschis în stațiune, o pensiune mai mare, câteva pensiuni mai mici și câteva vile.

„În alți ani, înainte de pandemie, de Revelion gradul de ocupare ajungea și la 90%. Acum, pe lângă că e criza facturilor mari, e și o cerere mai mică din partea turiștilor pentru perioada de Anul Nou din cauza lipsei perspectivei de a cădea ninsori, în condițiile în care se anunță temperaturi ridicate în următoarea perioadă. Fără zăpadă, într-o stațiune montană nu prea ai ce face iarna… Proprietarii de pensiuni ar trebui să țină încălzite spațiile dacă rămân în activitate, fie că au turiști, fie că nu au, astfel că mulți au preferat să închidă în sezonul rece”, a declarat Ioan Herbei.

Primarul a precizat că majoritatea celor 500 de locuri de cazare disponibile au fost totuși rezervate pentru Revelion. Anul trecut, de Revelion numărul locurilor rezervate a fost de aproximativ 1.000, din cele 1500 de locuri de cazare care erau disponibile.

În 2019, înainte de pandemie, circa 80% din cele 1.700 de locuri de cazare disponibile la acel moment erau rezervate de Revelion, adică în jur de 1.350.

Moneasa este apreciată pentru ape termale bicarbonatate, calcice, magnezice și sodice, considerate benefice în tratamentul afecțiunilor sistemului nervos central și periferic, sistemului locomotor, pentru tratarea reumatismului și a unor afecțiuni ginecologice.

viewscnt
Afla mai multe despre
moneasa
hotel