FOTO Românii și străinii încep să se cazeze în castel. Cât costă o noapte de cazare într-un castel din Transilvania

FOTO Românii și străinii încep să se cazeze în castel. Cât costă o noapte de cazare într-un castel din Transilvania

Haller Ogra de lângă Târgu Mureș

Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 25 mai 2016

Numărul de căutări pe portalul de călătorii HotelGuru.ro care fac referire la castele sau conace din România a crescut simțitor, ceea ce înseamnă că din ce în ce mai mulți români și străini aleg să își petreacă vacanța în astfel de imobile. Prețul pe noapte la un castel din zona Transilvaniei începe de la 200 de lei pentru o cameră dublă, cu mic dejun inclus. Separat, majoritatea proprietăților pot include și servirea prânzului sau a cinei, de la 50 de lei/persoană.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cererea în creștere din ultimii ani este motivată de investițiile efectuate în renovarea și recondiționarea mai multor castele și conace din zona Transilvaniei, care s-au transformat în structuri de cazare. Pentru că oferă un confort sporit, dar și facilități extinse, prețurile pentru cazarea la un castel sau conac pot fi cu până la 15% mai mari decât la un hotel sau o pensiune evaluate la același grad de confort, potrivit HotelGuru. Este plătită, bineînțeles, experiența în sine, dar și uzura, care, pentru o clădire de patrimoniu, poate fi mult mai costisitor de întreținut.

Astfel, prețul pe noapte la un castel din zona Transilvaniei începe de la 200 de lei pentru o cameră dublă, cu mic dejun inclus. Separat, majoritatea proprietăților pot include și servirea prânzului sau a cinei, de la 50 de lei/persoană. Pentru grupuri mai mari, hotelierii pot organiza degustări de vinuri, pot aduce meșteșugari locali sau ansambluri folclorice, elemente care sunt cerute în special de turiștii străini.

Cei mai mari hotelieri de la mare au rămas fără plaje și cer demisia directorului Apelor Române CITEȘTE ȘI Cei mai mari hotelieri de la mare au rămas fără plaje și cer demisia directorului Apelor Române

Printre cele mai căutate castele din Transilvania se numără Haller Ogra, construit între secolele XVI-XVII și situat la o distanță de 17 kilometri de Târgu Mureș, în localitatea Ogra. Cu o capacitate de cazare de 34 persoane în cele 15 camere, castelul oferă clienților acces la servicii wellness, facilități pentru copii, un restaurant cu specific tradițional, precum și o cramă veche pentru pasionații de vinuri domnești de calitate.

Haller Ogra

Haller Ogra

În topul căutărilor se află și castelul Hotel Daniel Tălișoara din județul Covasna, unde în cele opt apartamente se pot caza până la 20 de persoane, fiecare cameră fiind amenajată într-un stil deosebit, cu piese de mobilier unicat.

Hotel Daniel Tălișoara

Hotel Daniel Tălișoara

Castelul Templul Cavalerilor Vălișoara este situat în apropiere de Cheile Vălișoarei și are un trecut tumultuos, fiind punct de vamă al Imperiului Austro-Ungar și cazarmă militară românească în cele două Războaie Mondiale.

Castelul Templul Cavalerilor Vălișoara

Castelul Templul Cavalerilor Vălișoara

O locație care amintește de legendele românești din secolele trecute, Castelul Prințul Vânător din Turda, județul Cluj, are ca detalii decorative cavalerii în armuri cu săbii și scuturi, piatra veche, fierul înroșit, turnurile și creneluri.

Castelul Prințul Vânător

Castelul Prințul Vânător

HotelGuru.ro este un portal de rezervări online care are listate 1.800 de unități de cazare din România, din totalul celor 145.000 de unități de cazare din întreaga Europa, afișate pe site. Pe HotelGuru.ro pot fi făcute rezervări atât la pensiuni, cât și la hoteluri de 5 stele, site-ul fiind parte a grupului Szallas.hu din Ungaria, ce a generat rezervări de peste 25 de milioane de euro, în 2014, în Europa Centrală și de Est.

viewscnt
Afla mai multe despre
castele
transilvania
tarife
inchiriere