Israelul anunță - a atins imunitatea de turmă și permite accesul românilor... vaccinați

Israelul anunță - a atins imunitatea de turmă și permite accesul românilor... vaccinați
scris 13 apr 2021

La mai bine de un an de la închiderea granițelor și după trei valuri pandemice agresive, Israelul anunță că a atins imunitatea de turmă, în urma vaccinării masive, și va permite accesul în țară, începând cu 23 mai 2021, pentru toți turiștii români vaccinați.

Redeschiderea turistică a Israelului se va face treptat, începând cu data de 23 mai, când primele grupuri de turiști vor avea acces în Țara Sfântă. Călătorilor individuali li se va permite să intre în Israel în cea de-a doua etapă.

Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri CITEȘTE ȘI Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri

Toți vizitatorii vor putea intra în Israel în baza unui test PCR negativ și vor trebui să facă și un test serologic care să ateste existența anticorpilor în urma vaccinării.

Testul serologic pentru români va putea fi însă eliminat prin semnarea unui acord bilateral între Guvernul Israelului si Guvernul României, prin care Israelul să recunoască certificatul de vaccinare emis de autoritățile din România. În acest sens, Guvernul Israelului a inițiat deja discuții cu partea românească și a trimis deja o propunere la care se așteaptă răspunsul oficial al Guvernului României. Astfel de tratate au fost semnate deja de Israel cu Grecia și Cipru. 

Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025 CITEȘTE ȘI Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025

Autoritățile de la Ierusalim vor oferi în zilele următoare mai multe informații despre întreg procesul de acces în Israel.

"Israelul este țara cu procentul cel mai mare de persoane vaccinate, iar cetățenii din Israel sunt primii care se bucură de acest rezultat. După deschiderea economiei, este timpul să permitem accesul turiștilor străini într-o manieră atentă și calculată. Turismul este unul dintre domeniile cele mai afectate de pandemie. Vom analiza situația pandemică și vom continua să relaxăm măsurile restrictive”, a declarat ministrul Sănătății, Yuli Edelstein.

EFdeN, cu sprijinul ENGIE, pune România pe harta inovației sustenabile. Prestigioasa competiție de locuințe solare, Solar Decathlon Europe 2023, se va desfășura la București CITEȘTE ȘI EFdeN, cu sprijinul ENGIE, pune România pe harta inovației sustenabile. Prestigioasa competiție de locuințe solare, Solar Decathlon Europe 2023, se va desfășura la București

"Sunt încântată să fac acest prim pas important în industria turismului. Este timpul ca avantajul unic al Israelului ca țară sigură și fără risc să ne ajute în recuperarea pierderilor acestui an pandemic. Permiterea zborurilor internaționale și unda verde oferită grupurilor de turiști este primul pas în reînvierea industriei turistice din Israel”, a spus ministrul turismului, Orit Farkash-Hacohen.

viewscnt
Afla mai multe despre
israel
turisti
romani
vaccin