Pensiunile si hotelurile din Delta Dunarii au un grad de ocupare de 90% pentru vacanțele de Paște și 1 Mai, turiștii preferând pachetele all inclusive

Pensiunile si hotelurile din Delta Dunarii au un grad de ocupare de 90% pentru vacanțele de Paște și 1 Mai, turiștii preferând pachetele all inclusive
scris 25 apr 2019

Pensiunile și hotelurile din Delta Dunării sunt ocupate în proporție de 90% de Paște si 1 Mai, turiștii achiziționând în general vacanțe all inclusive, potrivit datelor centralizate de ViziteazaDelta.ro. La all inclusive în Deltă, pe lângă băutură și mâncare, în pachete sunt incluse și transferuri pe apă, divertisment și excursii, a declarat Dragoș Cătălinoiu Gociman, unul dintre cei doi cofondatori ViziteazaDelta.ro.

Cei mai mulți dintre românii care au ales să petreacă Paștele și 1 Mai în Deltă călătoresc în general în grupuri de două – trei familii. Prețurile unui pachet all inclusive în Deltă pentru Paște și 1 Mai variază între 248 si 439 euro/persoană, iar pachetele includ în general mâncare, băutură, transferuri pe apă, excursii și  programe de divertisment specifice zonei: petreceri tematice, precum claca pescărească sau spectacole oferite de diverse ansambluri artistice locale.

”Delta Dunării atrage de la an la an din ce în ce mai mulți turiști români, care și-au petrecut de regulă ultimele vacanțe în destinații externe și acum se întorc să descopere și ceea ce au acasa", a adăugat Gociman.

Primii filipinezi ajunși într-un hotel din Deltă au fost aduși de cel mai vechi investitor din zonă CITEȘTE ȘI Primii filipinezi ajunși într-un hotel din Deltă au fost aduși de cel mai vechi investitor din zonă

Sezonul turistic din Delta Dunării a început deja la sfârșitul lunii martie, pensiunile din zonele Holbina, Murighiol, Dunavățu, Crișan și Sulina având până acum un grad de ocupare de circa 30% în weekend-uri. Pentru întreg sezonul turistic 2019, prin intermediul ViziteazaDelta.ro, de la inceputul anului și până în prezent, au fost vândute circa 1.000 de pachete turistice în regim all inclusive.

Platforma ViziteazaDelta.ro a fost lansată anul trecut, în urma unor investiții de aproximativ 130.000 de euro realizate de cei doi cofondatori, Dragos Cătălinoiu Gociman și Gabriel Iliescu. Până în prezent, circa 20.000 de turiști au utilizat platforma pentru a cumpăra vacanțe în Deltă.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
delta
turisti
paste
1 mai