România - pe primele locuri în UE în funcție de creșterea numărului de înnoptări ale turiștilor, dar rămâne neatrăgătoare pentru străini

România - pe primele locuri în UE în funcție de creșterea numărului de înnoptări ale turiștilor, dar rămâne neatrăgătoare pentru străini
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 25 ian 2019

Numărul nopților petrecute de turiști în unitățile de cazare din România a crescut cu 5,5% în 2018 față de anul precedent, ajungând la un total de 28,4 milioane, potrivit datelor publicate de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. România a avut, astfel, a cincea creștere din UE a numărului de înnoptări ale turiștilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Totuși, România se află pe ultimul loc în funcție de ponderea nopților petrecute de nerezidenți în unitățile de cazare. Străinii au petrecut, anul trecut, 5,3 milioane de nopți în România, reprezentând doar 19% din totalul nopților petrecute în unitățile de cazare românești, cel mai mic procent din UE.

În funție de numărul total de nopți petrecute de nerezidenți, România se situează tot pe ultimele locuri, sub țara noastră fiind situate doar țări mult mai mici: Letonia, Lituania, Estonia și Luxemburg. În aceste țări, numărul nopților petrecute de nerezidenți este mai mic, însă ponderea acestora în total se află în intervalul 47%-89%.

FOTO Ibrik Kitchen, deținut de o româncă, inclus de Vogue pe lista celor cinci restaurante ale momentului din Paris CITEȘTE ȘI FOTO Ibrik Kitchen, deținut de o româncă, inclus de Vogue pe lista celor cinci restaurante ale momentului din Paris

În Bulgaria, ponderea străinilor a fost de 66%, iar în Ungaria, de 47%.

În funcție de numărul total de nopți petrecute în facilitățile de cazare românești (rezidenți și nerezidenți), România se situează pe locul 18 în UE.

Cele mai mari creșteri ale numărului de înnoptări, pe lângă România, au fost în Letonia (+8.3%), Lituania (+7.7%). Malta (+6.5%) și Polonia (+5.8%). La polul opus, Luxemburg a avut cel mai pronunțat declin, de 4,3%.

Cele mai mari ponderi ale nerezidenților au fost îngregistrate în Malta, Cipru și Croația.

viewscnt
Afla mai multe despre
nopti
cazare
innoptari
eurostat
turism
straini
nerezidenti