Atenționare de călătorie transmisă de MAE: Cod galben de ninsori, vânt și polei, miercuri și joi, în Ucraina

Atenționare de călătorie transmisă de MAE: Cod galben de ninsori, vânt și polei, miercuri și joi, în Ucraina
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 ian 2019

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Ucraina că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, a fost emis un cod galben, pentru miercuri și joi, în regiunile centrale și nord-estice ale Ucrainei, pentru căderi semnificative de precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ntensificări ale vântului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În regiunile Vinița, Jitomir, Kiev, Cernihiv, Cerkasî, Kirovograd, Poltava, Sumî, Harkiv și Lugansk vor fi căderi de ninsoare însemnate, cu depunerea unui strat de zăpadă, în unele locuri de până la 20 de cm, precum și vânt cu viteza la rafale de 15-20 m/s, scrie News.ro.

Încrederea rușilor în Putin a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani CITEȘTE ȘI Încrederea rușilor în Putin a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani

”În regiunile Dnipropetrovsk și Donețk sunt așteptate precipitații mixte și vânt puternic, predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, cu probabilitatea trecerii la ploaie, ceea ce va determina apariția poleiului și a formării gheței pe carosabil. Circulația autovehiculelor pe unele șosele va fi îngreunată ca urmare a

depunerii de straturilor de zăpadă și gheață”, a transmis MAE.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Kiev: +380445009932, +380445009934 și +380445009935, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefoanele de permanență ale Ambasadei României în Ucraina: +380936252717; Consulatului General al României la Cernăuți: +380932709260; Consulatului General al României la Odessa: +380955412788; Consulatului României la Solotvino: +380682140918.

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor de Internet http://kiev.mae.ro, http://odessa.mae.ro, http://solotvino.mae.ro, http://cernauti.mae.ro, https://consularprotection.eu,
www.meteoalrm.ro<http://www.meteoalrm.ro>, www.mae.ro<http://www.mae.ro> și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” care
oferă informații și sfaturi de călătorie, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.

viewscnt
Afla mai multe despre
mae
ucraina
viscol