Turiștii germani și britanici impulsionează PIB-ul Spaniei, în timp ce economiile lor stagnează

Turiștii germani și britanici impulsionează PIB-ul Spaniei, în timp ce economiile lor stagnează
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 sep 2024

Spania a înregistrat un număr record de 10,9 milioane de turiști în luna iulie, cu 7,3% mai mulți decât în urmă cu un an, în timp ce cheltuielile acestora au urcat cu 12%, ceea ce a permis economiei spaniole să înregistreze o creștere solidă, în contrast cu performanțele modeste înregistrate de economiile europene responsabile pentru cea mai mare parte din vizitatori, transmite Reuters.

Cifrele oficiale publicate luni de Institutul Național de Statistică din Spania (INE) arată că în primele șapte luni ale anului numărul de turiști străini care au vizitat Spania a atins un maxim istoric de 53,37 milioane de persoane, iar cheltuielile turiștilor străini au crescut cu 18,6%, până la 71 de miliarde euro, în pofida îngrijorărilor inițiale cu privire la impactul protestelor împotriva turismului de masă și a temperaturilor extreme, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Românii și bulgarii – cele mai puține vacanțe din UE CITEȘTE ȘI Românii și bulgarii – cele mai puține vacanțe din UE
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
28 noiembrie - Profit Financial.forum

Grație acestui boom, stimulat în special de vizitatorii britanici și germani, ritmul de creștere a PIB-ului Spaniei este așteptat să ajungă la 2,4% în acest an, o performanță semnificativ mai bună decât avansul de 0,7% prognozat pentru zona euro și cel de 0,3% pentru Germania.

Turiștii germani și-au majorat cheltuielile în Spania cu aproape 10%, până la o medie de 1.340 de euro. Britanicii, care au reprezentat o cincime dintre turiștii străini în Spania, au cheltuit cu 7,5% mai mult, până la 1.389 de euro în luna iulie.

"Spania este mai competitivă decât Germania în sectorul serviciilor. Are loc de asemenea o modificare a obiceiurilor de consum, care au migrat la nivel global spre cheltuielile pentru călătorii. Oamenii preferă să cheltuie mai mult pe un hotel mai bun", spune Raymond Torres, economist șef la centrul de reflexie Funcas.

Un exemplu este Hauke Prigge, un profesor de comunicare în vârstă de 34 de ani din Berlin, care a vizitat Spania de trei ori în acest an și a cheltuit, în medie, 2.200 de euro la fiecare din vizitele sale, care au durat câte două săptămâni, mai mult decât a cheltuit acasă.

După vârful din 2017, turismul german în Spania a urmat o tendință de scădere treptată, pe măsură ce germanii au explorat alte destinații mediteraneene, însă, începând de anul trecut, au revenit în Spania. Rezervările pentru zboruri în luna septembrie, una dintre lunile preferate de turiștii germani pentru călătorii, arată spre o creștere de 8,3% în ritm anual.

OFICIAL Ciolacu a schimbat propunerea României pentru funcția de comisar european CITEȘTE ȘI OFICIAL Ciolacu a schimbat propunerea României pentru funcția de comisar european

Prigge declară că îi place să călătorească în septembrie, dar și în afara sezonului, în luna martie.

"Vremea acolo este mult mai bună când aici este frig", spune Prigge.

De asemenea, germanii și-au modificat și destinațiile favorite din Spania. Chiar dacă în continuare vizitează în principal Insulele Baleare din Marea Mediterană, mulți optează acum pentru regiunile Catalonia și Valencia.

viewscnt
Afla mai multe despre
turisti
spania