Exporturile de armament ale Bulgariei au explodat în contextul războiului din Ucraina

Exporturile de armament ale Bulgariei au explodat în contextul războiului din Ucraina
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 mar 2023

Cu uzinele sale de muniție și vastele câmpuri de trandafiri, orașul Kazanlak din centrul Bulgariei se ridică în sfârșit la înălțimea renumelui său de "Guns and Roses" (arme și trandafiri - n.r.), după ce Rusia a invadat Ucraina, informează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Industria de apărare din Bulgaria nu a traversat niciodată o perioadă atât de fastă, exporturile de anul trecut fiind estimate la patru miliarde de euro, adică de trei ori peste precedentul record stabilit în 2017. Polonia și România joacă rolul de intermediari în drumul spre Ucraina.

Blue Air - în insolvență CITEȘTE ȘI Blue Air - în insolvență

Cel mai vechi producător de armament din Bulgaria, firma Arsenal, care are deja aproximativ 7.000 de salariați la Kazanlak a început să ofere vacanțe la mare și alte stimulente pentru a atrage personal. Firma a început chiar să îi convingă pe bulgarii care au plecat din țară în căutarea unui loc de muncă să revină acasă, scrie Agerpres.

"Atunci când ne-au angajat ne-au spus că au comenzi pentru cel puțin cinci ani", a declarat pentru AFP unul din noii angajați. "Sunt aici de doar o săptămână dar am deja trei noi colegi", spune femeia în vârstă de aproximativ 40 de ani care a dorit să își păstreze anonimatul.

Un alt angajat care lucrează de o lună la firma Arsenal are 60 de ani și a revenit în Bulgaria pentru a-și petrece bătrânețea. "Aici am lucrat prima dată și probabil acesta va fi și ultimul meu loc de muncă", spune această fostă îngrijitoare care a lucrat în Grecia și a cărei mamă și soț și-au petrecut întreaga carieră la uzina de la Kazanlak.

În luna ianuarie a acestui an, conducerea uzinei a lansat un program de stimulare pentru a atrage mână de lucru: tichete de masă, transport gratuit, vacanțe la mare și un salariu atractiv, condiții rare într-o țară săracă.

Faptul că firma Arsenal are carnet de comenzi plin este un lucru "de care profită întregul oraș", subliniază vicepreședintele camerei de comerț din Kazanlak, Yordan Ignatov. "Anul trecut, Kazanlak avea o rată a șomajului de 2,37%, de două ori mai mică decât media pe țară", precizează Ignatov.

Comercianții văd cum clienții abundă la fel ca și agenții imobiliari. "Tot ceea ce este construit se cumpără", susține agentul imobiliar Teodor Tenev.

Bulgaria este specializată în producția de muniție pentru armele sovietice însă acum țara vecină vrea să își modernizeze facilitățile de producție cu bani europeni pentru a începe să producă armament la standardele NATO. O veste bună în acest sens a venit luni când Uniunea Europeană a anunțat un plan de două miliarde de euro pentru a accelera producția de obuze de artilerie pentru Ucraina.

De altfel, comisarul european pentru Piața Internă, Thierry Breton, a fost săptămâna trecută în Bulgaria unde a vizitat și cel mai mare producător de armament bulgar, firma VMZ din Sopot. Cu această ocazie, comisarului european i-a fost prezentată o linie de producție pentru obuzele de 155 de milimetri, de care are nevoie armata ucraineană. Vizita lui Breton nu a fost accesibilă jurnaliștilor. 

viewscnt
Afla mai multe despre
bulgaria
arme