Fost director al Danske Estonia, găsit mort în timp ce banca este investigată pentru spălare de bani

Fost director al Danske Estonia, găsit mort în timp ce banca este investigată pentru spălare de bani
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 sep 2019

Fostul președinte al filialei estone a băncii Danske Bank, aflată în centrul unor investigații internaționale într-un imens scandal de spălare de bani, a fost găsit mort lângă locuința sa din Estonia, conform presei aparent fiind vorba despre o sinucidere, relatează agențiile AFP și Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Poliția a găsit cadavrul lui Aivar Rehe, în vârstă de 56 de ani, în grădina casei sale din apropiere de capitala Tallinn, la două zile după anunțarea dispariției sale. ''Nu există nicio urmă de violență pe corpul său și nimic nu sugerează un accident'', a declarat purtătoarea de cuvânt a poliției estone, scrie Agerpres.

Statele Unite ale Americii prelungesc regimul de intrare fără vize pentru cetățenii Ungariei CITEȘTE ȘI Statele Unite ale Americii prelungesc regimul de intrare fără vize pentru cetățenii Ungariei

Aivar Rehe a condus sucursala estonă a Danske Bank între anii 2008 și 2015, cu doi ani înainte ca această bancă să ajungă în mijlocul unui scandal de spălare de bani.

Danske Bank este investigată în prezent în Danemarca, Estonia, Marea Britanie și SUA pentru spălare de bani prin intermediul sucursale sale estone.

viewscnt
Afla mai multe despre
danske estonia
aivar rehe