FOTO Un tanc modern, în stare de funcționare, a fost abandonat pe un câmp

FOTO Un tanc modern, în stare de funcționare, a fost abandonat pe un câmp
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 aug 2021

Un tanc T-90 de luptă modern, aparent în bună stare, a fost lăsat vraiște pe un teren viran din Rusia, unde localnicii aruncă de obicei gunoiul.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Blindatul abandonat a fost descoperit în zona unui aeroport dezafectat în orașul Volgograd, din sud-vestul Rusiei, a relatat portalul local V1, citat de numeroase instituții de presă centrale de la Moscova, scrie Agerpres.

Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial CITEȘTE ȘI Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial

Tancul a fost descoperit întâmplător de un localnic, care, surprins de descoperirea sa, a fotografiat blindatul și a difuzat imaginea pe rețelele de social media.

Încercând să verifice autenticitatea imaginii, jurnaliști din Volgograd la fața locului, convingându-se că tancul, care avea până și piese de schimb în interior, se afla printre maldăre de gunoaie, fără nicio supraveghere.

Media ruse relatează că tancul nu prezinta urme de vandalizare și era complet echipat, mai puțin muniția de luptă.

Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov CITEȘTE ȘI Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov

„Între tufișuri și fără nicio pază, deocamdată nedezasamblat de eventuali hoți. În cutii deschise se află scule, piese de schimb, cabluri de remorcare și prelata de protecție. Dispozitivele optice foarte scumpe și periscopul nu sunt sparte”, scrie Novaia Gazeta, citând jurnaliști din Volgograd.

„E o priveliște destul de stranie: mergi prin stepă și deodată în fața ochilor îți apare un blindat”, au relatat reporteri de la V1.ru, care afirmă că localnicii le-au povestit că mașina de luptă se află acolo de mai mult timp.

RDF Arad a realizat investiții de 5.7 milioane euro în soluții de depozitare, tehnologie și utilaje și vizează să achiziționeze companii cu domenii de activitate conexe CITEȘTE ȘI RDF Arad a realizat investiții de 5.7 milioane euro în soluții de depozitare, tehnologie și utilaje și vizează să achiziționeze companii cu domenii de activitate conexe

Conform unor surse neoficiale din cadrul Districtului militar Sud, tancul ar fi fost păzit de soldați recruți din Cecenia, care l-au abandonat în momentul în care au plecat să-și facă rugăciunea musulmană și nu au mai revenit în post, mai scrie Novaia Gazeta.

Serviciul de presă al Districtului Militar Sud a declarat că tancul găsit abandonat urma să participe la forumul „Armata-2021″, unde ar fi fost inclus într-un „vals al tancurilor”. După această acțiune, celelalte blindate au fost trimise înapoi la bază, însă acesta, nu se știe din ce motive, a rămas pe câmp, în ideea, probabil, de a-l retrage mai târziu.

FOTO Un tanc modern, în stare de funcționare, a fost abandonat pe un câmp

viewscnt
Afla mai multe despre
tanc
rusia