De ce este important Chiar dacă nu importă diesel din Rusia, în România, motorina se vinde deja cu mai puțin de 10 bani sub pragul de 11 lei/l în pofida păstrării reducerii cu 25% a accizei, deprecierea monedei naționale din ultimele zile adăugând o presiune suplimentară celei a cotațiilor internaționale, ceea ce ar putea conduce la scumpiri suplimentare.
Mai este interesant Dacă reducerea cu 25% a accizei nu ar fi fost prelungită, prețul combustibilului diesel ar fi urcat la 11,76 lei/l în stațiile Petrom și la 11,82 lei/l în stațiile OMV, Rompetrol și MOL.
Putin a mai afirmat că Ucraina și-a „atins parțial obiectivele” prin atacurile asupra rafinăriilor rusești, care au costat Rusia 1% din produsul intern brut.
Însă Rusia ripostează în prezent în aceeași manieră, a ținut să precizeze președintele rus, citat de Reuters.
Putin susține că Rusia dispune de suficiente rezerve de motorină, „dar aceasta nu va ajunge pe piețele globale din cauza interdicțiilor și sancțiunilor în vigoare împotriva petrolului și produselor petroliere rusești”.
În această săptămână, Rusia a prelungit până la sfârșitul lunii octombrie interdicția privind exportul de motorină pentru producătorii de combustibil, punând astfel o presiune suplimentară pe o piață energetică globală deja destabilizată de conflicte și de carențele în aprovizionare.
Prețurile motorinei în Europa și SUA au atins niveluri record, pe fondul conflictelor din Iran și Ucraina care limitează livrările de combustibil.
Chiar dacă nu importă direct țiței și motorină din Rusia (cu câteva excepții, în special rafinăriile alimentate prin oleoductul Prietenia), UE este dependentă de importuri din state (precum Turcia, Kazahstan, Azerbaidjan sau India) care rafinează (sau chiar importă) petrol rusesc sau folosesc infrastructura rusă de export.
În plus, orice limitare a ofertei de diesel la nivel global afectează cotațiile internaționale ale acestui tip de carburant, diferența fiind transferată rapid în prețul la pompă.
Administrația Trump a cerut Germaniei și Franței să utilizeze rezervele de urgență de motorină pentru a contribui la temperarea creșterii prețurilor globale, avertizând că, în caz contrar, s-ar putea confrunta cu o posibilă interdicție a SUA privind exportul de motorină.
Directorul Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, a declarat recent că statele membre ale AIE ar putea discuta despre eliberarea pe piață a unor cantități suplimentare din rezervele strategice de petrol în viitor, însă a subliniat că astfel de măsuri nu reprezintă, în prezent, „prioritatea numărul unu pe agenda AIE”. „Monitorizăm foarte atent piețele, în special piețele produselor petroliere, precum motorina și altele. Dacă va fi nevoie, desigur, vom discuta cu guvernele statelor membre pentru a lua măsurile necesare”, a declarat el înainte de reuniune.
Agenția Internațională pentru Energie (AIE), care numără 32 de state membre, a convenit în luna martie asupra eliberării coordonate a 400 de milioane de barili din rezervele strategice de petrol, cea mai amplă operațiune de acest gen din istorie. Birol a precizat că, până în prezent, țările au eliberat 20% din stocurile lor totale, rămânând astfel o rezervă de 80%.
















